Lucrări de peste 240.000 de lei la Tăuții-Măgherăuș - 3 minute în urmă
Tabără de excelență în Preluca: Elevii maramureșeni au explorat natura și secretele corpului uman - 6 minute în urmă
Voluntari ai Serviciului de Ajutor Maltez Baia Mare, în misiune internațională la Medjugorje - 10 minute în urmă
Dezbatere asupra Legii ANI: Se va reveni sau nu la publicarea declarațiilor de avere? - 28 minute în urmă
Claude Karnoouh, antropologul care a dus numele satului Breb în întreaga lume - 38 minute în urmă
O nouă întâlnire de lectură la Cărturești Baia Mare, dedicată cărții „În ultima clipă a zilei” de Claire Keegan - 49 minute în urmă
Gala Demonstrativă Hand to Hand Fighting Maramureș, un eveniment de succes la Sighetu Marmației - 1 oră în urmă
Primii pași spre independență: Lecție interactivă de educație financiară pentru beneficiarii Casei de Tip Familial Bradului din Sighetu Marmației - 2 ore în urmă
La Băiuț va avea loc prima ediție a „Crosului de la capătul lumii” - 2 ore în urmă
Comemorare la Preluca Veche: troiță ridicată în memoria preotului Sandu Mihai Tămaș, la un an de la trecerea sa la Domnul - 3 ore în urmă
Piesa de teatru „Povești încurcate sub Steaua Crăciunului” a fost pusă în scenă de personalul Gradiniței cu Program Prelungit Târgu Lăpuș
Duminică, 7 decembrie, întreg personalul Gradiniței cu Program Prelungit Târgu Lăpuș (director prof. Ioana Baboșan) a îmbrăcat din nou costume de basm și a urcat pe scena Casei de Cultură, unde a dat viață piesei de teatru „Povești încurcate sub Steaua Crăciunului”.
Evenimentul a devenit deja o tradiție și face parte din cadrul Proiectului educațional „Copil spectator – Educator actor”, ediția a V-a.
„Astăzi, la Casa de Cultură a Orașului Târgu Lăpuș, piesa de teatru „Povești încurcate, sub Steaua Crăciunului” de Maria Sima, aflată la a V-a ediție, pusă în scenă de către colectivul grădiniței, a cusut cu fir de argint magia copilăriei. Personajele au apărut rând pe rând, ghidate de emoție sinceră, și au făcut poveștile din nou adevărate.
Fiecare privire, fiecare pas, fiecare replică rostită a avut menirea de a atinge inimile celor prezenți, pentru a ne aminti că frumusețea Crăciunului trăiește încă, în curajul și inocența copiilor. În aplauze s-a simțit recunoștința, iar în luminile scenei, bucuria revederii .
Alese multumiri tuturor celor care ați facut parte din povestea noastră!
Magia nu se pierde niciodată, atâta timp cât un copil și mai apoi un adult încă crede în ea!”, transmite colectivul Grădiniței.
La acest eveniment frumos a fost prezent și prof. Mihai Pop, inspector şcolar general, iar în urma spectacolului a avut doar cuvinte de laudă despre colectivul acestei unități de învățământ preșcolar:
„Astăzi am avut bucuria de a participa la spectacolul de teatru „Povești încurcate sub Steaua Crăciunului”, pus în scenă de colectivul Grădiniței cu Program Prelungit Târgu Lăpuș, în cadrul proiectului educațional „Copil-Spectator, Educator-Actor”.
Pentru o zi, personalul grădiniței a lăsat rolurile obișnuite și a urcat pe scenă, iar copiii au fost spectatori activi, curioși și implicați. Spectacolul a fost unul interactiv, iar cei mici au reconstituit împreună poveștile încâlcite, ghidând personajele spre finalul fericit. Vocile lor vesele au umplut sala, transformând fiecare moment într-o adevărată sărbătoare.
În mijlocul poveștilor amestecate, un mesaj simplu și profund a răsunat ca o invitație pentru fiecare copil și pentru fiecare dintre noi: „Să-ți scrii și tu povestea ta / Așa cum știi și cum vei vrea.” Aceste cuvinte au adus o lumină specială momentului, reamintind că fiecare drum este unic, că fiecare copil are propriul ritm și felul său de a învăța și a crește, iar noi, adulții, suntem aici să le oferim curajul de a-și scrie povestea cu bucurie și încredere.
Întregul colectiv al grădiniței a contribuit la această ediție a proiectului, demonstrând încă o dată că luna decembrie este despre puterea lui „împreună”, atunci când educatorii, copiii și comunitatea devin o singură poveste.
La finalul piesei, personajele și-au oferit cadouri simbolice, o lecție delicată pentru cei mici: nu valoarea unui dar contează, ci semnificația lui și bucuria sinceră de a dărui.
Felicitări întregului colectiv al Grădiniței cu Program Prelungit Târgu Lăpuș pentru implicarea, creativitatea și energia cu care au transformat acest spectacol într-o experiență memorabilă pentru copii!
Felicitări doamnei director Baboșan Ioana pentru coordonare, viziune și pentru modul în care reușește, an de an, să unească echipa în jurul unor proiecte care pun în valoare educația prin bucurie și colaborare!”.
Foto – Descoperă Țara Lăpușului

Citește și














