Prognoza meteo Maramureș, sâmbătă 16 mai 2026 - 34 minute în urmă
Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare primește premiul GOLD ESO Angels pentru tratamentul AVC - 10 ore în urmă
Meci fără bătăi de cap pentru „zimbri” - 11 ore în urmă
Clipa de natură - 12 ore în urmă
Copii răsplătiți cu insigne de „Polițiști juniori” la Tăuții Măgherăuș - 12 ore în urmă
Controale ale polițiștilor împreună cu reprezentanți ai RAR în Baia Sprie, soldate cu amenzi de peste 8.000 de lei - 13 ore în urmă
Două cadre didactice de la Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Tăuții de Sus au descoperit noi perspective educaționale, în cadrul sesiunii de formare din Turcia - 15 ore în urmă
Transport ilegal pe DJ 186. S-au confiscat peste 10 metri cubi de lemne - 15 ore în urmă
Artistul fotograf Tudorel Ilie a expus la Palatul Cotroceni în cadrul „Săptămânii Europene” - 16 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Relația corp–minte la copilul mic – ce nu vedem, dar se simte în fiecare zi - 16 ore în urmă
SUA oferă 36,5 milioane de dolari pentru securitatea Republicii Moldova
Statele Unite au luat o decizie importantă legată de Republica Moldova, oferindu-i un sprijin clar pentru siguranța țării. Printr-o lege adoptată la Washington, Moldova va primi 36,5 milioane de dolari pentru întărirea securității naționale.
Banii sunt prevăzuți într-o lege americană importantă, numită National Security and Department of State Appropriations Act, votată de Congresul SUA și semnată de președintele american Donald Trump. Este vorba despre bugetul Statelor Unite pentru anul în curs, iar Republica Moldova apare în mod special menționată în acest document.
Un lucru care atrage atenția este faptul că Moldova este singura țară din Europa de Est și din zona Eurasiei care apare clar în această lege cu o sumă alocată pentru securitate. Potrivit ambasadorului Republicii Moldova în SUA, Vlad Kulminski, acest lucru arată că americanii au încredere în colaborarea cu Chișinăul.

Sprijinul financiar nu este unul simbolic. Cei 36,5 milioane de dolari vor fi folosiți pentru lucruri concrete: protejarea sistemului energetic, întărirea securității cibernetice, dar și pentru ca instituțiile statului să fie mai bine pregătite în fața riscurilor. În contextul regional tensionat, aceste măsuri sunt considerate esențiale.
Ambasadorul moldovean spune că decizia SUA este și rezultatul unor vizite oficiale la Washington făcute de lideri de la Chișinău. Președintele Parlamentului, vicepremierul, ministrul de externe și ministrul energiei au avut discuții directe cu oficiali americani, iar aceste întâlniri au dus la întărirea parteneriatului dintre cele două state.

Pentru Statele Unite, sprijinirea Republicii Moldova înseamnă investiție în stabilitate și siguranță într-o zonă sensibilă a Europei. Pentru Moldova, alocarea banilor este un semn că este luată în serios ca partener și că securitatea sa, inclusiv cea energetică, contează în relația cu SUA. Despre cum s-a ajuns la această decizie și ce înseamnă ea pentru relația dintre Republica Moldova și Statele Unite, ambasadorul moldovean la Washington a explicat într-o intervenție publică:
„datorită vizitelor oficialităților de rang înalt în SUA, Republica Moldova are parteneriate solide cu Statele Unite în mai multe domenii, inclusiv în cel al securutății naționale. Domnul președinte al Parlamentului, vicepremierul, ministrul de externe, ministrul energiei, au avut discuții intense la Washington DC. și ca rezultat, Republica Moldova are o alocare de 36,5 milioane de dolari pentru securitatea națională. Acest fapt confirmă că republica Moldova contează, că avem un parteneriat solid cu SUA și că pacea și securitatea în republica Moldova , inclusiv securitatea energetică aș țării noastre este una din prioritățile parteneriatului cu SUA,, .”
Între timp, diplomația românească, cu toate eforturile ei fluturate cu mândrie în discursurile oficiale și prezentate ca realizări majore, pare că nu are nimic concret de arătat comparabil cu această reușită a Chișinăului, care, iată, reușește să transforme vizitele și discuțiile la nivel înalt în sprijin real și bani efectivi pentru securitatea națională. Poate, în contrast cu sprijinul clar acordat Republicii Moldova pe zona de securitate, în relația România – Statele Unite par să concentreze discuții pe tema mineralelor critice, un subiect strategic, dar mult mai tehnic și mai puțin vizibil pentru public. Până atunci, tot ce putem spune în final este că, în timp ce Moldova reușește să transforme diplomația în sprijin real, cu rezultate majore, România rămâne în umbra propriilor declarații și promisiuni.
Sursa FOTO: Facebook Vlads Kulminski
Vasile Petrovan







