„Joc în Sat” la Poienile Izei în a doua zi de Paști - 2 minute în urmă
Frații Chindriș au lansat horea „Fost-am om întâi în sat” - 28 minute în urmă
Mesele luate la ore nepotrivite pot afecta ritmul biologic și pot contribui la îmbătrânirea prematură - 2 ore în urmă
Programul liturgic al ierarhilor în Săptămâna Luminată - 2 ore în urmă
Statul vrea să recupereze direct de la magistrați banii pentru erori judiciare - 2 ore în urmă
Cristian Mungiu revine la Cannes cu un nou film - 2 ore în urmă
La Coaș se organizează cea de-a IV-a ediție a „Balului Coșercilor” - 4 ore în urmă
Salvamont Maramureș – Formația Vișeu, sediu nou pentru intervenții mai rapide și eficiente - 5 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Învierea lui Hristos este unică! - 6 ore în urmă
Pompierii au asigurat liniștea credincioșilor în noaptea de Înviere, la Mănăstirea Sf. Ana Rohia - 7 ore în urmă
Președintele Macron, „pălmuit” la coborârea din avion?
HANOI – Duminică seara, pe pista aeroportului din capitala Vietnamului, cuplul prezidențial francez a fost întâmpinat nu doar de oficialități, ci și de… o furtună de interpretări online. Totul a pornit de la un moment imortalizat de camerele agenției Associated Press, care i-a făcut pe internauți să se întrebe dacă Emmanuel Macron a fost, cum s-ar zice pe românește, „altoit” ușor de propria soție, Brigitte.
Ce s-a văzut în imagini? Președintele Macron stătea în pragul ușii avionului, gata să salute mulțimile și camerele, când două brațe – ale Primei Doamne – au apărut brusc în cadru, îndreptându-se spre fața sa într-un gest rapid, aproape teatral. Reacția președintelui? Un ușor „hop”, o întoarcere scurtă a capului și… salutul oficial. Internauții au început imediat să distribuie secvența cu texte de genul: „Brigitte i-a dat restart înainte de coborâre” sau „Pălmuță diplomatică înainte de summit”.
Dar stați, nu e ce credeți! Palatul Élysée a reacționat prompt. Inițial, a încercat o strategie clasică: „nu s-a întâmplat nimic, poate nici nu erau ei în avion”. Doar că imaginile au fost autentificate rapid. Așa că, într-un spirit (francez) de autoironie, comunicatul oficial a schimbat tonul: „a fost un moment de complicitate conjugală”, o „ciorovăială blândă” înaintea începerii vizitei oficiale.
„Președintele și soția sa își permiteau o scurtă detensionare, un schimb afectuos de replici și gesturi, nimic mai mult. Ceea ce vedeți este un gest între parteneri care se cunosc prea bine”, a explicat un consilier, adăugând că totul a fost doar „material de cancan pentru complotiști”.
Cireașa de pe tort? La coborârea din avion, Emmanuel, galant, îi întinde mâna soției. Dar Brigitte, calmă și practică, alege să se țină de balustradă. A fost refuz sau doar grijă la pantofi? Misterul rămâne.
Cu sau fără „palma de amor”, Emmanuel Macron a început în Hanoi un turneu diplomatic serios în Asia de Sud-Est, cu opriri în Vietnam, Indonezia și Singapore. Rămâne de văzut dacă Brigitte va mai da sau nu… replici scenice la coborârile viitoare.
Diplomatic vorbind, a fost o „mângâiere energică”. Online, un meme în devenire. Iar pentru cuplul Macron – încă un episod în lungul serial al vieții publice sub lupa lumii.
Vasile Petrovan















