CS Minaur, locul 2 în EHF European League la numărul de suporteri din tribune - 15 minute în urmă
Percheziții la Comisia Europeană într-un scandal imobiliar de 900 de milioane de euro - 1 oră în urmă
Magia Culorilor și Dulceața Mierii: atelier de colorat și degustare de miere pentru copii la Școala Gimnazială „Laurențiu Ulici” din Rona de Jos - 1 oră în urmă
Asociația Fight for Animals Baia Mare organizează o campanie de strângere de fonduri pentru achiziționarea unei ambulanțe veterinare - 2 ore în urmă
Adversarii pe care îi poate întâlni naționala în următoarea ediție a Ligii Națiunilor - 2 ore în urmă
Ziua Internațională a Femeilor și Fetelor în Știință: elevii Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Baia Mare au pășit pe urmele Anei Aslan și Mariei Curie - 2 ore în urmă
Activitate de educație parentală organizată de Școala Profesională Dumbrăvița în parteneriat cu Asociația GreenTin - 3 ore în urmă
Câteva sute de băimăreni au protestat azi în fața Primăriei municipiului Baia Mare - 3 ore în urmă
Controale pe drumurile din Maramureş: peste 60 de sancţiuni într-o singură zi - 4 ore în urmă
Polițiștii din Baia Sprie au recuperat bunuri furate în valoare de 29.000 de lei - 4 ore în urmă
Percheziții la Comisia Europeană într-un scandal imobiliar de 900 de milioane de euro
Forțele de ordine din Belgia au efectuat astăzi percheziții la mai multe clădiri ale Comisiei Europene din Bruxelles, ca parte a unei anchete în curs privind posibile nereguli la vânzarea unor proprietăți de stat ale UE, informează Financial Times. Operațiunea a fost confirmată de European Public Prosecutor’s Office (EPPO), procuratura publică europeană responsabilă cu investigarea crimelor ce afectează bugetul Uniunii Europene.
Potrivit rapoartelor internaționale, poliția belgiană a căutat documente și probe legate de vânzarea a 23 de clădiri care au aparținut Uniunii Europene, tranzacție în valoare de aproximativ 900 de milioane de euro, realizată în 2024. Ancheta se concentrează pe posibile nereguli în modul în care a fost derulată această tranzacție.
Reprezentanții EPPO au confirmat că desfășoară activități de strângere de probe, dar au declarat că nu pot oferi alte detalii în această fază, pentru a nu afecta desfășurarea anchetei. Comisia Europeană a transmis, la rândul său, că vânzarea clădirilor a respectat procedurile legale și că va coopera pe deplin cu autoritățile.
Imaginile cu autospeciale și polițiști cercetând birouri ale uneia dintre cele mai puternice instituții europene au ajuns imediat pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume. Pentru mulți observatori, scena a părut surprinzătoare, parcă un fel de „se întâmplă și la case mai mari”, în contextul în care astfel de descinderi sunt asociate de obicei cu mafii sau fraude interne mai mici, nu cu instituții care administrează bugete de miliarde de euro.
Deși EPPO este condus de Laura Codruța Kövesi, numele ei nu apare în comunicatele privind această anchetă specifică de azi. Kövesi coordonează, într-adevăr, Parchetul European, instituție care a deschis și alte investigații de mare profil în ultimii ani, unele vizând fraude privind fondurile UE sau modul în care au fost atribuite contracte.
Un exemplu anterior este o anchetă din decembrie 2025 în care poliția belgiană a făcut percheziții la sediile Serviciului European de Acțiune Externă (EEAS) și la College of Europe, iar fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, a fost reținută și apoi pusă sub acuzare pentru fraudă privind un program de formare a diplomaților. Dar astăzi nu există informații publice care să lege direct descinderile din Comisia Europeană de persoane individuale din politică, fie actuali sau foști oficiali. Investigația este încă în fază de strângere de probe.
Detalii concrete despre ce anume caută procurorii belgieni nu au fost făcute publice, însă sursele internaționale susțin că ancheta se referă la posibile încălcări ale regulilor privind tranzacțiile financiare, transparența și modul în care Uniunea Europeană a gestionat vânzarea acelor proprietăți.
Vasile Petrovan















