Share
Pandemia a unit lumea din cauza fricii, dar a împărțit-o ca răspuns. Bogații au devenit și mai bogați, iar săracii și mai săraci

Pandemia a unit lumea din cauza fricii, dar a împărțit-o ca răspuns. Bogații au devenit și mai bogați, iar săracii și mai săraci

Miliardarii și-au văzut averile crescând în timpul pandemiei, în timp ce săracii lumii se confruntă cu greutăți tot mai mari, arată organizația de caritate Oxfam, care solicită măsuri pentru a combate inegalitățile, transmite Reuters. Mai mult de o treime din populația lumii – aproximativ 2,7 miliarde de oameni – nu a primit ajutor guvernamental în timpul pandemiei de coronavirus, potrivit organizației care arată astfel cât de mult au crescut diferențele dintre țările bogate și cele sărace, potrivit digi24.ro.

„Suntem martorii celei mai mari creșteri a inegalităților”, a declarat Gabriela Bucher, director executiv al Oxfam International. Organizația a solicitat impozite mai mari pe averi și protejarea muncitorilor.

Potrivit acesteia, fondurile sunt direcționate către o elită bogată care traversează pandemia în lux, în timp ce cei din prima linie – lucrători din magazine, din domeniul sănătății și vânzătorii din piețe – se luptă să își plătească facturile. De altfel, Covid-19 a declanșat o furtună economică care i-a lovit cel mai puternic pe cei săraci și vulnerabili, pe femei și pe lucrătorii marginalizați, care s-au confruntat cu cele mai grave pierderi de locuri de muncă. De altfel, Banca Mondială a avertizat că peste 100 de milioane de oameni ar putea fi împinși în sărăcie extremă.

Reducerea numărului de persoane care trăiesc în sărăcie la nivelurile anterioare crizei ar putea dura mai mult de un deceniu, a apreciat Oxfam.

O analiză a datelor Băncii Mondiale efectuate de organizația de caritate din Nairobi a constatat că țările bogate au cheltuit în medie 695 de dolari pe persoană pentru a face față consecințelor economice ale pandemiei, în timp ce țările cu venituri mici au cheltuit între 4 și 28 de dolari.

„Coronavirusul a unit lumea din cauza fricii, dar a împărțit-o ca mod de răspuns”, a declarat directorul executiv al Oxfam, Gabriela Bucher.

„Pandemia a declanșat un efort lăudabil la nivel global, care a crescut cu un miliard numărul persoanelor care au beneficiat de protecție socială în 2020, dar încă sunt mulți oameni care au fost lăsați în urmă, iar asta nu trebuie să fie așa”, a adăugat Bucher.

Raportul a menționat că multe țări în curs de dezvoltare au reușit să atragă ajutor alimentar, dar acesta este adesea „insuficient”. Într-un raport separat, Organizația Națiunilor Unite a constatat că una din 33 de persoane va avea nevoie de ajutor umanitar pentru a satisface nevoile de bază, cum ar fi hrana, apa și salubritatea, în 2021, o creștere de 40% față de 2020.

Între timp, bogăția colectivă a miliardarilor mondiali a crescut cu 3,9 trilioane de dolari între martie și decembrie 2020 pentru a ajunge la 11,95 trilioane de dolari, arată raportul.

În topul celor zece cei mai bogați oameni din lume conduc Jeff Bezos de la Amazon și Elon Musk de la Tesla. Lista îi include, de asemenea, pe CEO-ul grupului de lux LVMH, Bernard Arnault, Bill Gates de la Microsoft și CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, a căror avere a crescut cu 540 miliarde de dolari în aceeași perioadă, potrivit Oxfam.

Această sumă ar fi suficientă pentru plăti vaccinarea întregii populații a planetei, au calculat cercetătorii.

Un impozit temporar asupra profiturilor obținute de cele 32 de corporații globale care au câștigat cel mai mult în timpul pandemiei ar fi putut aduce 104 miliarde de dolari în 2020, a spus Oxfam.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu