„Învățăm împreună, reușim împreună”: Un proiect de suflet finalizat cu succes la Liceul Tehnologic Ocna Șugatag - 37 minute în urmă
CS Academica Recea, distins cu certificarea SILVER de către Federația Română de Fotbal - 2 ore în urmă
Studenți ai Facultății de Geologie și Geofizică din București, în vizită la Muzeul de Mineralogie din Baia Mare - 3 ore în urmă
Biserica Ortodoxă „Sfânta Ana” din Ferneziu își serbează hramul - 3 ore în urmă
Centrul Culturii Tradiționale Maramureș a prezentat documentarul „Old New Villages” la Seminarul Astra Multicultural - 4 ore în urmă
PS Părinte Iustin, în mijlocul credinicioșilor Parohiei Ortodoxe Borșa II - 6 ore în urmă
Spania este noua campioană mondială după ce a învins Argentina în prelungiri - 6 ore în urmă
20 iulie 1943, s-a născut Adrian Păunescu - 7 ore în urmă
Azi se prăznuiește Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul - 7 ore în urmă
Elevi din cadrul LPS Baia Mare au urcat pe podium la Campionatul Național U16 și U23 de la Deva - în urmă
Decizie radicală în Italia: copiii nu se mai întorc în clase în acest an școlar
Premierul italian Giuseppe Conte a promis duminică redeschiderea şcolilor din ţara sa în luna septembrie, subliniind că o eventuală reluare a cursurilor în timpul verii ar fi pus în pericol ”sănătatea copiilor”, transmite Reuters, citată de Agerpres.
”Şcoala se află în centrul gândurilor noastre şi se va redeschide în septembrie. Toate scenariile pregătite de un comitet de experţi prevăd riscuri ridicate de contagiune în cazul redeschiderii şcolilor înainte (de septembrie). Este în joc sănătatea copiilor noştri”, a declarat Conte într-un interviu publicat duminică de cotidianul italian La Repubblica.
De asemenea, şeful executivului italian a confirmat că guvernul de la Roma lucrează la un plan de relaxare treptată a restricţiilor şi de redeschidere activităţilor industriale începând cu data de 4 mai.
Planul care vizează redeschiderea unei mari părţi a companiilor, mergând de la sectorul manufacturier la construcţii, va fi prezentat ”cel mai târziu la începutul săptămânii viitoare”, dar întreprinderile vor trebui să asigure ”o respectare riguroasă a protocoalelor de securitate”, precum distanţarea socială şi purtarea măştii.














