Tensiunile din Orientul Mijlociu ating un nou prag de pericol după ce Federația Rusă a început retragerea personalului său științific din Iran, în urma atacurilor aeriene lansate de Israel asupra infrastructurii nucleare iraniene. Acțiunea, desfășurată pe 13 iunie, a vizat instalații strategice, iar efectele politice și militare se resimt deja la nivel global.
Retragerea experților ruși de la centrala nucleară din Bushehr, un proiect emblematic al cooperării bilaterale Moscova-Teheran, semnalează un moment de cotitură într-un parteneriat nuclear care durează de peste două decenii. „Suntem la milimetri de o catastrofă”, a avertizat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, într-o declarație de presă preluată de agenția Mediafax. Tonul Kremlinului reflectă gravitatea situației și temerile privind o escaladare regională cu potențial dezastruos.
Colaborarea nucleară dintre Rusia și Iran a fost, de-a lungul timpului, un punct sensibil în relațiile internaționale, fiind privită cu suspiciune de Occident. Rusia a jucat un rol esențial în dezvoltarea capacităților nucleare civile ale Iranului, în special prin construirea și operarea centralei de la Bushehr, primul reactor nuclear al țării. Relația dintre cele două state depășește însă domeniul energetic, incluzând cooperare militară, schimburi economice și o atitudine comună de sfidare a sancțiunilor impuse de SUA și Uniunea Europeană.
Potrivit The Kyiv Independent, decizia Moscovei de a-și retrage personalul nu este doar o reacție la intensificarea confruntărilor militare, ci și o mișcare strategică într-un context internațional extrem de volatil. Anna Borshchevskaya, expertă în geopolitica Orientului Mijlociu și analistă la Washington Institute, subliniază faptul că Rusia nu s-a limitat la un rol pasiv în regiune: „Rușii nu au fost doar oportuniști. Ei au alimentat activ haosul din Orientul Mijlociu.”
Pentru Rusia, atacurile israeliene asupra programului nuclear iranian înseamnă nu doar o amenințare la adresa echilibrului regional, ci și o lovitură directă la adresa propriei influențe și investiții strategice în regiune. Parteneriatul cu Teheranul, consolidat în contextul izolării internaționale a ambelor regimuri, riscă să fie grav afectat de conflictul militar în desfășurare.
În lipsa unor semnale clare de dezescaladare, regiunea se confruntă cu riscul tot mai iminent al unei confruntări directe între puteri regionale și globale, într-un spațiu geopolitic deja fragilizat. Comunitatea internațională privește cu îngrijorare evoluțiile, iar apelurile la reținere și dialog se înmulțesc, în timp ce umbra unei crize nucleare planează amenințător asupra Orientului Mijlociu.
Vasile Petrovan
