Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației, prezent la evenimentul ASTRA Multicultural din Sibiu - 1 oră în urmă
Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș la ASTRA Multicultural, ediția a XI-a - 3 ore în urmă
Clacă de secerat la Suciu de Sus: O zi în care munca s-a împletit cu bucuria de a fi împreună - 3 ore în urmă
Muzeograf Gabriela Filip își sărbătorește ziua de naștere - 3 ore în urmă
Ilie Năstase împlinește 80 de ani - 4 ore în urmă
Profesorul universitar dr. Dan C. Vodnar a primit oficial titlul de Cetățean de Onoare al orașului Borșa - 5 ore în urmă
Acoperiș smuls de vânt la Rogoz. O familie cu doi copii a rămas fără un adăpost sigur - 15 ore în urmă
Lucrări edilitare pentru protejarea gospodăriilor și îmbunătățirea infrastructurii în comuna Fărcașa - 16 ore în urmă
Școala de vară la Liceul Internațional Baia Mare: Săptămâna Europei s-a încheiat cu succes pentru copiii participanți - 17 ore în urmă
41 de ani de când PS Părinte Iustin a fost tuns în monahism - 17 ore în urmă
Adio, maestre!
Marele cineast italian Franco Zeffirelli a murit la vârsta de 96 de ani, a transmis AFP, citată de Agerpres. Franco Zeffirelli s-a născut la 12 februarie 1923, la Florenţa, fiind cunoscut pentru spectacolele de operă şi pentru adaptările cinematografice ale unor creații de Shakespeare, pentru care a şi primit două nominalizări la Oscar.
Creații de referință
Producţia „Romeo and Juliet”, lansată la 8 octombrie 1968, a constituit una dintre cele mai reuşite pelicule ale regizorului italian. Seria televizată „Jesus of Nazareth” (1977) a fost un succes apreciat atât de publicul larg, cât şi de critici. În 1982, Zeffirelli a lansat trei filme având la bază spectacole de operă: „La Traviata”, „Cavalleria rusticana” şi „Pagliacci”. A creat, de asemenea, un spectacol de operă intitulat „La Boheme” pentru Opera Metropolitană din New York. Pentru producţia „La Traviata” a obţinut în 1984 un premiu BAFTA, acordat de Academia Britanică de Film, şi o nominalizare la Oscar în anul 1983.
Pelicula „Othello”, lansată în 1986, a fost una dintre producţiile sale importante, filmată în limba italiană în Olanda şi în Italia. Producţia a fost foarte bine primită de critici şi a fost nominalizată în 1987, la secţiunea cel mai bun film străin, la premiile BAFTA.
În România, pentru „Callas Forever”
A urmat „Hamlet” (1990), realizat în limba engleză. „Storia di una capinera” (1993), filmat în Sicilia, a avut la bază romanul omonim al lui Giovanni Verga.
Pelicula biografică „Callas Forever” (2002), un omagiu adus artistei internaţionale Maria Callas, a fost filmată în Bucureşti, Andaluzia şi Paris şi a fost un succes atât din punct de vedere al încasărilor, cât şi în ceea ce priveşte costurile.
În 1999, a fost recompensat cu premiul special al Festivalului internaţional de film „Karlovy Vary” pentru contribuţia sa la dezvoltarea cinematografiei mondiale. A obţinut, în 2003, premiul Festivalului internaţional de film de la Palm Springs pentru munca depusă în calitate de regizor.
Sâmbătă, 15 iunie, AFP, citând presa italiană, a transmis că Franco Zeffirelli a murit la vârsta de 96 de ani, la reşedinţa sa din Roma. Regizorul „s-a stins liniştit după o lungă maladie care s-a agravat în ultimele luni”, a anunţat presa italiană care citează surse din familia cineastului.
Sursa: Agerpres











