Poliția Locală Baia Mare atrage atenția asupra folosirii articolelor pirotehnice - 7 minute în urmă
Magia Crăciunului, adusă pe scenă la Concertul caritabil din Tăuții Măgherăuș - 47 minute în urmă
14 decembrie – un an de la trecerea la cele veșnice a lui Mircea Diaconu - 2 ore în urmă
Prognoză meteo Maramureș – 14 decembrie 2025 - 3 ore în urmă
Înfrângere pentru Știința Explorări în ultimul meci oficial din acest an - 12 ore în urmă
Despre adversara României din barajul pentru CM 2026 – o radiografie în cifre - 13 ore în urmă
„O jucărie pentru o bucurie”, un demers al CS Minaur - 14 ore în urmă
Remiză acasă pentru CSM Sighet cu prima clasată - 14 ore în urmă
Ultima noapte a lui Nichita Stănescu - 15 ore în urmă
Victorie fără dureri de cap pentru CS Minaur cu „lanterna roșie” - 16 ore în urmă
Şi totuşi, azi ar fi trebuit să fie Ziua Învăţătorului…
Azi ar fi trebuit să fie Ziua Învăţătorului, pentru că timp de 80 de ani – din 1927 până în 2007 -, ziua de 30 iunie a fost ziua, stabilită de Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România, pentru a-şi sărbători nobila profesie. O zi bine aleasă, o zi de final de an şcolar, după ce examenele şi serbările se vor fi terminat, iar dascălii se puteau întâlni, aniversa, premia. Însă, fără o motivaţie prea relevantă, aşa cum se fac toate lucrurile la noi, o lege din 2007 a pus Ziua Învăţătorului în 5 iunie, taman înainte de finalul anului şcolar, în perioada examenelor şi a evaluărilor. Chiar dacă 5 iunie este ziua de naştere a întemeietorului învăţământului modern, Gheorghe Lazăr, schimbarea sărbătorii a creat nemulţumirea multor dascăli, care cred că scopul devansării ei este tocmai „pentru a i se pierde urma”.
Aş fi vrut să scriu în 5 iunie lucruri minunate despre dascăli, din dragoste şi respect în special, pentru părinţii mei, foşti dascăli şi ei, în universul aproape idilic al satului tradiţional. Dar nu ştiu de ce, atunci mi s-au oprit vorbele şi literele, şi-am simţit doar un dor imens de dascălul cu parfum de Domnu’ Trandafir. Şi cred că nu doar mie, ci spaţiului acestuia i-e dor de Domnu’ Trandafir, în faţa căruia copiii să stea smirnă din respect şi admiraţie, iar părinţii să nu opineze mai mult decât e cazul asupra principiilor pedagogice. Mi-e dor de cuminţenia aşezării în bancă a elevilor, frumoşi, mici, inocenţi, îmbrăcaţi în uniformă, în clasa unde dascălul oficiază lecţia, precum un nobil ritual de plămădire a sufletelor. Sunt tot mai multe voci în spaţiul public care susţin că revigorarea învăţământului din mediul rural ar fi primul şi cel mai important pas spre reforma învăţământului, marşând tocmai pe rolul dascălului în comunitate. Şi e adevărat, pentru că reforma nu se face schimbând datele sărbătorilor, nici încâlcind până la supra-saturaţie programul elevilor, curricula şcoară şi manualele elevilor, nici propunând manuale unice sau manuale de educaţie fizică şi-alte bazaconii.
Şi totuşi, azi ar fi trebuit să fie Ziua Învăţătorului, zi care s-a aniversat, conform noii legi… în 5 iunie, printr-o zi de „şcoală altfel”… Nu ştiu dacă dascălii şi-au dorit o astfel de aniversare. Dar cine oare i-a întrebat?
Dana G. BUZURA










