Linogravură și teatru, eveniment cultural la Baia Mare - 1 oră în urmă
Design Talk: Robert Miculaș revine la Colegiul de Arte Baia Mare pentru a împărtăși experiența sa profesională și artistică - 1 oră în urmă
Incendii de vegetație în Maramureș și Satu Mare: intervenții dificile în zone greu accesibile - 2 ore în urmă
Robert Cristian Mariș va reprezenta Colegiului „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației la etapa națională a Olimpiadei de Limba Spaniolă - 2 ore în urmă
Paul Coza și Daniel Techereș au reprezentat ASCOR Baia Mare la Consiliul Național ASCOR de la Iași - 4 ore în urmă
Alergiile la polen în primăvara 2026, ce se întâmplă și de ce simptomele sunt puternice - 4 ore în urmă
O seară plină de magie și emoție pentru comunitatea din Inău - 4 ore în urmă
15 martie 1944, s-a născut preotul poet maramureșean Gheorghe Pop - 4 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, duminică 15 martie 2026 - 5 ore în urmă
Intervenție de amploare la Șomcuta Mare: Incendiu puternic cu pagube semnificative - 13 ore în urmă
Şi totuşi, azi ar fi trebuit să fie Ziua Învăţătorului…
Azi ar fi trebuit să fie Ziua Învăţătorului, pentru că timp de 80 de ani – din 1927 până în 2007 -, ziua de 30 iunie a fost ziua, stabilită de Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România, pentru a-şi sărbători nobila profesie. O zi bine aleasă, o zi de final de an şcolar, după ce examenele şi serbările se vor fi terminat, iar dascălii se puteau întâlni, aniversa, premia. Însă, fără o motivaţie prea relevantă, aşa cum se fac toate lucrurile la noi, o lege din 2007 a pus Ziua Învăţătorului în 5 iunie, taman înainte de finalul anului şcolar, în perioada examenelor şi a evaluărilor. Chiar dacă 5 iunie este ziua de naştere a întemeietorului învăţământului modern, Gheorghe Lazăr, schimbarea sărbătorii a creat nemulţumirea multor dascăli, care cred că scopul devansării ei este tocmai „pentru a i se pierde urma”.
Aş fi vrut să scriu în 5 iunie lucruri minunate despre dascăli, din dragoste şi respect în special, pentru părinţii mei, foşti dascăli şi ei, în universul aproape idilic al satului tradiţional. Dar nu ştiu de ce, atunci mi s-au oprit vorbele şi literele, şi-am simţit doar un dor imens de dascălul cu parfum de Domnu’ Trandafir. Şi cred că nu doar mie, ci spaţiului acestuia i-e dor de Domnu’ Trandafir, în faţa căruia copiii să stea smirnă din respect şi admiraţie, iar părinţii să nu opineze mai mult decât e cazul asupra principiilor pedagogice. Mi-e dor de cuminţenia aşezării în bancă a elevilor, frumoşi, mici, inocenţi, îmbrăcaţi în uniformă, în clasa unde dascălul oficiază lecţia, precum un nobil ritual de plămădire a sufletelor. Sunt tot mai multe voci în spaţiul public care susţin că revigorarea învăţământului din mediul rural ar fi primul şi cel mai important pas spre reforma învăţământului, marşând tocmai pe rolul dascălului în comunitate. Şi e adevărat, pentru că reforma nu se face schimbând datele sărbătorilor, nici încâlcind până la supra-saturaţie programul elevilor, curricula şcoară şi manualele elevilor, nici propunând manuale unice sau manuale de educaţie fizică şi-alte bazaconii.
Şi totuşi, azi ar fi trebuit să fie Ziua Învăţătorului, zi care s-a aniversat, conform noii legi… în 5 iunie, printr-o zi de „şcoală altfel”… Nu ştiu dacă dascălii şi-au dorit o astfel de aniversare. Dar cine oare i-a întrebat?
Dana G. BUZURA














