A fost instalat un nou preot în Parohia Satu Nou de Sus - 4 ore în urmă
S-a sărbătorit hramul Mănăstirii Baia Borșa - 9 ore în urmă
Amintirile care se întorc doar seara - 11 ore în urmă
„Muzica este stilul meu de viață” – Adina Dunca, un munte de talent confirmat de premii excepționale - 11 ore în urmă
7 decembrie – ziua în care România a pierdut moștenirea lui Brâncuși - 13 ore în urmă
Concertul solemn de colinde „Domnul pe Pământ”, de la Catedrala Episcopală din Baia Mare, ajunge la cea de-a XXI-a ediție - 13 ore în urmă
Rezultate foarte bune pentru CSM Baia Mare la Cupa României Fitness Challenge – cadeți - 14 ore în urmă
Inițiativă rară a Penitenciarului Baia Mare – deținuți la masă cu familiile lor, în afara unității - 14 ore în urmă
Un eveniment de rezonanță internațională la Academia Română, Filiala Cluj-Napoca - 14 ore în urmă
Viktor Orbán se pregătește pentru „lumea de după război” - 16 ore în urmă
Şi totuşi, azi ar fi trebuit să fie Ziua Învăţătorului…
Azi ar fi trebuit să fie Ziua Învăţătorului, pentru că timp de 80 de ani – din 1927 până în 2007 -, ziua de 30 iunie a fost ziua, stabilită de Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România, pentru a-şi sărbători nobila profesie. O zi bine aleasă, o zi de final de an şcolar, după ce examenele şi serbările se vor fi terminat, iar dascălii se puteau întâlni, aniversa, premia. Însă, fără o motivaţie prea relevantă, aşa cum se fac toate lucrurile la noi, o lege din 2007 a pus Ziua Învăţătorului în 5 iunie, taman înainte de finalul anului şcolar, în perioada examenelor şi a evaluărilor. Chiar dacă 5 iunie este ziua de naştere a întemeietorului învăţământului modern, Gheorghe Lazăr, schimbarea sărbătorii a creat nemulţumirea multor dascăli, care cred că scopul devansării ei este tocmai „pentru a i se pierde urma”.
Aş fi vrut să scriu în 5 iunie lucruri minunate despre dascăli, din dragoste şi respect în special, pentru părinţii mei, foşti dascăli şi ei, în universul aproape idilic al satului tradiţional. Dar nu ştiu de ce, atunci mi s-au oprit vorbele şi literele, şi-am simţit doar un dor imens de dascălul cu parfum de Domnu’ Trandafir. Şi cred că nu doar mie, ci spaţiului acestuia i-e dor de Domnu’ Trandafir, în faţa căruia copiii să stea smirnă din respect şi admiraţie, iar părinţii să nu opineze mai mult decât e cazul asupra principiilor pedagogice. Mi-e dor de cuminţenia aşezării în bancă a elevilor, frumoşi, mici, inocenţi, îmbrăcaţi în uniformă, în clasa unde dascălul oficiază lecţia, precum un nobil ritual de plămădire a sufletelor. Sunt tot mai multe voci în spaţiul public care susţin că revigorarea învăţământului din mediul rural ar fi primul şi cel mai important pas spre reforma învăţământului, marşând tocmai pe rolul dascălului în comunitate. Şi e adevărat, pentru că reforma nu se face schimbând datele sărbătorilor, nici încâlcind până la supra-saturaţie programul elevilor, curricula şcoară şi manualele elevilor, nici propunând manuale unice sau manuale de educaţie fizică şi-alte bazaconii.
Şi totuşi, azi ar fi trebuit să fie Ziua Învăţătorului, zi care s-a aniversat, conform noii legi… în 5 iunie, printr-o zi de „şcoală altfel”… Nu ştiu dacă dascălii şi-au dorit o astfel de aniversare. Dar cine oare i-a întrebat?
Dana G. BUZURA






