În mod firesc, valul de emoție generat de ”monstrul din Caracal” a inundat toată țara, copleșind până și întrebările elementare care ar trebui puse.
Niciodată nu am auzit o autoritate vorbind de moartea cuiva în absența cadavrului acesteia, la nici două zile de la ultimul contact cu ea. Premierul Viorica Dăncilă vorbește de moartea ”copilei” și taie în carne vie prin județul Olt: i-a destituit pe cel care asigura comanda poliției județene, pe șeful poliției din Caracal și pe prefectul din județul ”baronului” social-democrat Paul Stănescu, cel care tocmai s-a numărat printre cei doi care au votat împotriva candidaturii Vioricăi la prezidențiale. L-a ejectat și pe șeful Poliției Române, care era pus pe vremea lui Dragnea. Lui Stănescu i-a alungat și un apropiat dintr-o funcție cheie: apropiat de-a lui Stănescu, pe șeful Inspectoratului de Stat în Construcții pe Emil Albotă. Mă rog, e treaba lor cum își plătesc polițele, dar nu-i acceptabil ca așa ceva să se facă pe spinarea unei ”copile” despre care nu știm exact ce e cu ea. Și mă întreb dacă Viorica ar fi vorbit la fel de relaxat de moarte, dacă în joc era vorba de fiica ei? Cum își permite cineva să taie și ultima rază de speranță a unei familiicare-și dorește cu aerdoare ca fiica ei să fie în viață?
Nu vă dă de gândit faptul că nu a apărut un val de emoție la fel de mare la dispariția primei fete, cea din aprilie? Nu vă dă de gândit că ”monstrul” a fost reținut pentru acuzația de trafic de persoane și viol și nu pentru cea de omor? Și nici faptul că, poate, polițiștii și procurorii nu au intrat înainte de ora 6.00, tocmai pentru că nu erau îndeplinite condițiile de excepție de la executarea unui mandat de percheziție în afara intervalului uzual (adică au constatat că nu era vorba periclitarea vieții unei persoane)?
Iar când Viorica vorbește de un referendum pe tema înăspririi pedepselor pentru crimă, viol și pedofilie, mergând până la castrare chimică, ea nu face decât să pună pe tapet o temă foarte populară și bine prizată în rândul electoratului, la fel cum a fost și prima întrebare de la referendumul propus de președintele Iohannis, pentru a ajuta opoziția. Întrebare la care tot românul care a mers la urne a votat da, iar Curtea constituțională a zis ba. Viorica Dăncilă mizează pe același algoritm, doar că vrea să se ajute pe sine în cursa prezidențială.
De aceea, îmi permit o paralelă cu incendiul de la ”Colectiv”, o tragedie speculată politic fără jenă. Pe lângă emoția populară pe care s-a instalat la conducere o altă culoare, dar de aceeași neputință, s-a mai întâmplat ceva? În afară de schimbarea unor șefi puși politic și care nu mai cădeau bine la stomacul noii puteri a mai plătit cineva?
Iată de ce am un fior rece pe spinare când am senzația de deja vu. Și de o umflare cu pompa a unui necaz real, doar pe baza unor supoziții. De cât timp credeți că e nevoie ca să se afle dacă într-un frigider e carne de gătit sau carne umană? De cât timp credeți că e nevoie ca să se afle dacă niște oase din curte sunt de animal sau de om; dacă sunt vechi sau recente? De ce ce tergiversează? Ca să nu se risipească valul de emoție înainte de a se termina curățenia generală și valorificarea integrală a necazului unei familii care s-a trezit brusc fără adolescenta de 15 ani. Și care poate lua de bună de pe acum că fata e moartă, că doar așa zice șefa Guvernului. Familie căreia, însă, nicio autoritate nu-i va elibera certificat de deces în actuala conjunctură.
Merg un pic împotriva curentului – și a traficului on-line – și risc să nu cred poveștile horror cu monstrul care fierbe fete în butoaiele din curte sau le arde cu acid colectat de la bateriile auto uzate. Și fac apel la memoria colectivă și la cazul ”Colectiv”. Paralela vă aparține. Și mai sper ca fata să fie în viață pe undeva, iar politicieni veroși să nu mai speculeze vreodată astfel de necazuri sensibile.
Ananei GAGNIUC
