Vacek – proză de Marian Ilea (XXII)

În fiecare sâmbătă, pe DirectMM.ro puteți citi proza ”Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise”, de Marian Ilea. Volumul cuprinde trei nuvele: Casa din Piața Gorki, Vacek și Gravimetrul. Vă dorim lectură plăcută!

Dimineaţa de doisprezece ianuarie. Pe peronul gării din Medio Monte se adunaseră zeci de privitori. Discutau. Întrebau. Petele de sânge topiseră zăpada. Mici bălţi rozalii. Moartea năprasnică a patru inşi, petrecută în câteva minute, produsese o vie emoţie printre cetă‑ ţenii oraşului. Zvonul circulase rapid. De pe strada Malinovski ajun- sese la bodega din Piaţa de Fân. De‑acolo o luase spre Pianul de Sus.

„A fost împuşcat amărâtul de Oragovici împreună cu alţi trei”, îi spu- sese domnul Grüntag domnului Crâncău. „Cum, unde?” „Pe peronul gării. Aseară, la sosirea trenului”.

Pe Kelemen îl cunoşteau toţi clienţii lui Ackerman. În fiecare lună stătea câte două zile în Pianul de Sus. Aducea paste făinoase. Bune pentru zeama de găini. Nu trebuiau fierte. Le aruncai în apă clocotită. Era suficient. Încasa banii. Lăsa marfa. Se cinstea cu Ackerman. Stă- tea la taclale cu minerii. Le povestea despre Marea Câmpie din jurul Careiului. Le spunea că ţine până dincolo de Budapesta. „De te urci pe o înălţime vezi, din oraş, tocmai turnul rotunjit al Parlamentului. De n‑ar fi aburii, ieşiţi din Dunăre, s‑ar vedea până la Viena”.

Dacă Regner şi Sime o sfârşiseră, în Medio Monte, aproape pe merit, Kelemen mai treacă‑meargă, nici un locuitor al Pianului de Sus nu pricepea de ce murise Oragovici. Un amărât care o ducea mai prost decât toată lumea. Un tată de familie care‑şi vindea fiecare ceas din zi şi din noapte pentru a pune o coajă de pâine pe masă. Glonţul îl lovise în alergare. Poate că‑i zărise pe agresori. Ar fi fost singura explicaţie mai de Doamne‑ajută. „Poate că‑i recunoscuse şi poate că‑i erau prieteni. Iară ăia n‑aveau cum să rişte lăsându‑l în viaţă”, spusese Aurel Crâncău. În ce‑i privea pe nemţălăii aduşi de consilierul orăşe‑ nesc Nistor, nu erau nelămuriri. Veniseră să se înfrupte din pădurile oraşului. Şi ce dacă Medio Monte avea mistreţi? Nu erau la dispoziţia lui Regner ori a lui Sime din Berlin. Ăia doi să‑şi fi văzut de treburile lor. De mistreţii lor, din jurul Berlinului. Le‑ar fi dat mâna să omoare câţiva porci nevinovaţi care‑şi vedeau de‑ale lor, care nu produceau nici o stricăciune oraşului. Parcă nu era destulă foamete, frig şi mo- limă în Medio Monte.

Mai aveau de tras încă trei luni de iarnă. Acuma, poftim, veniseră nemţălăii burtoşi şi sătui să‑şi bage nasul prin păduri, să caute trofee, să se laude pe Unter den Linden cu mistreţii din Medio Monte.

În toamnă sosiseră alţi doi. Aldert şi Burmeister. Îl chemase dom- nul Popanager pe Crâncău la birou. Îi spusese: „Domnule, ţi‑i prezint pe aceşti doi domni de la Viena, nu ştiu decât nemţeşte, de ei depinde, în mare măsură, viitorul Societăţii Imperiale a Minelor, te‑aş ruga să mă ajuţi şi să‑i duci să împuşte un urs. Ţi‑aş rămâne recunoscător şi n‑aş uita gestul dumitale. Cum să nu‑i ducă? Le‑a făcut semne. A por‑ nit spre Muntele de Făină. Acolo erau urşii ăia mari. Le‑a arătat unul pe măsura dorinţei lor. L‑au împuşcat. I‑a ajutat să‑l aducă în Pianul de Sus. Şi‑a jupuit mâinile trăgând de funie. Lăsase dâre adânci în ţărâna pădurii. Ursul era greu de felul lui. Când era omorât, îşi dubla greutatea. S‑a dus după farmacistul Reszler Francisc, ce‑şi avea pră- vălia pe Malinovski. L‑a rugat să vină cu oarece substanţe care să con‑ serve pielea. Tot Aurel Crâncău, ajutat de Ciril Petcu, au prins a beli ursul. Că domnii erau sensibili. Leşinau la vederea cărnii şi a sânge- lui. Aveau ifose de cucoane. Când au plecat, i‑au strâns mâna. I‑au spus Danke Schön. I‑au promis că îi vor scrie când vor ajunge la Viena. Cu piele cu tot. După trei luni l‑au dat afară din galerii. Au închis Societatea Imperială a Minelor. Drept mulţumire pentru că i‑a plim- bat şi i‑a lăsat să omoare un urs care era al oraşului.

Morţii ăia doi trebuiau împachetaţi. Suiţi într‑un vagon. Trimişi la Berlin.

Despre felul în care s‑au petrecut faptele s‑a vorbit la bodegă şi la crâşma lui Ackerman până la sfârşitul lui martie. La jumătatea lui februarie, domnul Grüntag îi spusese domnului Ackerman: „Ştii, domnule, că în buzunarul lui Regner s‑a găsit un bilet pe care scria:

„Dacă nu ne daţi voi de lucru, ne găsim noi”. Era un scris ca de copil. Grüntag aflase informaţia de la domnul inspector‑şef al poliţiei,

Vacek Iaroslav Syrovy.

(Va urma…)