Share
Fundaţia Culturală Augustin Buzura şi-a premiat câştigătorii (GALERIE FOTO)

Fundaţia Culturală Augustin Buzura şi-a premiat câştigătorii (GALERIE FOTO)

Cea de-a doua ediție a galei premiilor Fundației Culturale Augustin Buzura (FCAB) a avut loc vineri, 20 septembrie 2019, în Sala de Marmură a Cercului Militar Național din București și a reunit reprezentanți ai lumii academice și culturale, prieteni și apropiați ai scriitorului Augustin Buzura, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri.

Evenimentul a fost dedicat pe de o parte prezentării activității fundației, pe de altă parte premierii câștigătorilor concursurilor lansate cu prilejul primei ediții a Galei Premiilor Fundației Culturale Augustin Buzura.

Dacă anul trecut se marca oarecum simbolic kilometrul zero al activității FCAB, în acest an se pot aminti o serie de proiecte începute, finalizate sau în curs de finalizare. În octombrie 2018 a fost reluată editarea revistei Cultura, revistă înființată de Augustin Buzura, în 2005. Cu o echipă nouă și cu un concept grafic modern, cu un număr de peste 30 de noi colaboratori, revista s-a orientat spre noi categorii de public, încercând să atragă în special cititorii tineri.  Trei proiecte cu finanțare de la Ministerul Culturii și Patrimoniului au fost demarate în 2019.

Primul dintre ele este Festivalul de Proză „Augustin Buzura”, dedicat tinerilor talentați care au demonstrat că au citit opera scriitorului și pot realiza eseuri inspirate din aceasta. Festivalul a avut premierea la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti, prilej cu care s-a lansat şi volumul „Din viaţa unor tineri curajoşi şi originali”, volum în care au fost publicate eseurile concurenţilor.  Volumul a fost realizat cu sprijinul Muzeului Naţional al Literaturii Române.

Proiectul „Literatură şi Transmedia” destinat promovării literaturii în rândul publicului tânăr a reunit peste 50 de elevi din liceele bucureştene în workshop-uri a căror finalitate a fost realizarea de videopoeme şi de book-trailere pornind de la opere literare date. Trei dintre elevii care au performat au fost invitaţi pe scenă pentru a vorbi despre felul în care au perceput munca în cadrul acestui proiect.

„România Mobilementary”, proiect în parteneriat cu şcolile generale din comunele Osica de Sus – Olt, Copalnic-Mănăştur – Maramureş, Bazna – Sibiu, Dumitreşti – Vrancea  este dedicat educaţiei tinerilor prin cultură şi presupune exerciţii de filme documentare prin cunoaşterea şi interpretarea mediului înconjurător.

Evenimentul cu cea mai mare încărcătură emoţională acestui prim an de activitate a fundaţiei a fost  sesiunea omagială realizată în parteneriat cu Academia Română în 10 iulie 2019, la exact doi ani de la dispariţia scriitorului. Cu acest prilej a fost vernisată expoziţia „Augustin Buzura – Conştiinţa scrisului”, cuprinzând manuscrise, corespondenţă, schiţe, fotografii şi documente inedite aparţinând scriitorului.

La prima ediţie a galei au fost lansate două concursuri. Primul lansa provocarea realizării unui scenariu după romanul „Vocile nopţii”, valoarea premiului fiind de 10.000 euro.  Din cei zece participanţi înscrişi în concurs au fost nominalizaţi: Claudia Mărgărit, Radu Ion Găină, Eliza Gălan şi Radu Florian Dănilă. Juriul format din Tudor Giurgiu, Cătălin Dordea şi Ana-Maria Vulpescu a desemnat-o pe Claudia Mărgărit drept câştigătoare a acestui premiu.

Un al doilea concurs care şi-a desemnat câştigătorul a fost cel de adaptare scenică a unui monolog dintr-o operă a lui Augustin Buzura, la alegere. Din 14 concurenţi înscrişi, juriul format din Iarina Demian, Cristina Rusiecki şi Ana-Maria Vulpescu i-a nominalizat pe Mihai Ignat, Ramona Mitrică, Andreea Radu şi Tincuţa Bernevic. Câştigătorul premiului de 5.000 euro este Mihai Ignat, cu textul „Neputinţa”, adaptat după  „Recviem după nebuni şi bestii”.

Finalul galei, a cărei amfitrioană a fost jurnalista şi scriitoarea Daniela Zeca-Buzura a fost dedicat acordării Trofeului „Augustin Buzura” scriitorului şi jurnalistului britanic Mike Phillips (foto sus). Laudatio a fost rostit de acad. prof. univ. dr. Jean-Jacques Askenasy, cel căruia i-a fost acordat trofeul la ediţia de anul trecut a galei. (D.G.B.)

Foto: Mihai Adrian Buzura

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu