„Ben. Corlaciu – în eternitățile sale fecunde”, eveniment cultural organizat astăzi la Baia Mare

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare găzduiește astăzi, de la ora 13:00, manifestarea culturală „Ben. Corlaciu – în eternitățile sale fecunde”, organizată în colaborare cu Asociația „Ben. Corlaciu” și Primăria comunei Groșii Țibleșului.

Evenimentul, moderat de prof. dr. Teodor Ardelean, o va avea printre invitați pe Ana Christina Corlaciu, fiica scriitorului, alături de reprezentanți ai mediului academic și cultural, oferind publicului prilejul de a redescoperi personalitatea unui autor important al literaturii române postbelice, a cărui existență a fost marcată de confruntarea cu cenzura comunistă, de exil și de o legătură sufletească neobișnuit de puternică cu ținuturile Maramureșului.

Deși s-a născut la Galați, pe 6 martie 1924, Ben. Corlaciu a rămas toată viața apropiat de locurile din care provenea mama sa, Rozalia, originară din Groșii Țibleșului. Copilăria petrecută în această parte a țării, oamenii cunoscuți la poalele muntelui și casa pe care avea să și-o construiască mai târziu la Molișet au constituit repere importante ale existenței sale, prezente nu doar în amintiri și în corespondență, ci și în felul în care scriitorul și-a păstrat sentimentul apartenenței, inclusiv în anii petrecuți departe de România.

Există în biografia poetului o întâmplare aproape tulburătoare, care spune multe despre această legătură. Aflat în exil la Paris, cu aproximativ un an înaintea morții, poetul i-ar fi cerut unuia dintre oamenii care îi îngrijiseră casa de la Molișet să-i trimită puțin pământ din grădină. Episodul, consemnat de cercetătorul Grigore Man într-un studiu publicat în revista Mișcarea literară, arată cât de prezentă rămăsese lumea copilăriei în sufletul unui om care își găsise libertatea în străinătate, dar care nu încetase să se considere legat de locurile de la poalele Țibleșului. Potrivit aceleiași relatări, pământul a ajuns în capitala Franței și a fost păstrat într-o vază cu flori, devenind pentru poet o legătură concretă cu lumea de care se despărțise. Dincolo de emoția întâmplării, imaginea concentrează drama unui intelectual care căutase libertatea în străinătate, dar nu reușise să se desprindă sufletește de locurile copilăriei.

Benedict Corlaciu, cunoscut în literatură sub numele Ben. Corlaciu, s-a născut într-o familie ale cărei rădăcini se aflau în Transilvania. Tatăl său, Nicolae Corlaciu, era originar din Munții Apuseni, iar mama, Rozalia, provenea din Groșii Țibleșului, Maramureș. Împrejurările profesionale ale tatălui au făcut ca nașterea viitorului scriitor să aibă loc în orașul dunărean, dar copilăria sa avea să fie legată de ținuturile de la poalele Țibleșului, mai ales de Groșii Țibleșului și de Molișet, cătun aflat astăzi în județul Bistrița-Năsăud, în apropierea hotarului cu Maramureșul. În această lume a descoperit poveștile oamenilor, tradițiile, credințele și acel sentiment al apartenenței care avea să revină, sub forme diferite, în existența și în scrisul său.

Legătura nu a rămas o simplă amintire sentimentală. Documentele și mărturiile publicate de revista Mișcarea literară arată că poetul a revenit în repetate rânduri la Molișet, unde și-a construit o casă de lemn cu ajutorul unor oameni ai locului, între care se număra Gavrilă Bozga. Aici își găsea liniștea de care avea nevoie pentru a scrie, asculta poveștile bătrânilor, se interesa de obiceiurile și expresiile locale și păstra relații apropiate cu familiile cunoscute din copilărie. Într-o scrisoare adresată prozatorului Romulus Guga, poetul descria cu afecțiune casa de la Molișet, peisajul montan și legătura dintre așezările din jurul Țibleșului, amintind în mod explicit de Groșii Țibleșului ca loc de origine al mamei sale.

Poate și mai grăitoare este corespondența adresată prietenului său Gheorghe Sitar, păstrată și publicată în facsimil. În paginile acesteia, poetul mărturisea că adevăratele sale rădăcini se aflau la munte și că amintirea oamenilor din Molișet îi dăduse putere în perioadele dificile. Scrisorile dezvăluie însă și un om preocupat de viața concretă a celor rămași acasă, de educația copiilor, de sănătatea prietenilor și de soarta bătrânilor singuri. Dincolo de imaginea poetului revoltat, aceste documente păstrează chipul unui om atent la cei din jur, pentru care prietenia și solidaritatea nu erau simple teme literare.

Drumul său în literatură începuse spectaculos. În 1941, la numai 17 ani, publica volumul de debut Tavernale și se apropia de gruparea formată în jurul revistei Albatros, alături de Geo Dumitrescu, Dimitrie Stelaru, Constant Tonegaru și alți tineri autori care încercau să schimbe limbajul poeziei românești. Era o generație formată sub apăsarea războiului, într-o epocă în care vechile certitudini culturale și morale erau puse la îndoială. Poezia lui Corlaciu aducea în prim-plan revolta, marginalitatea, ironia și neliniștea existențială, într-un amestec de influențe simboliste și accente avangardiste. Au urmat volumele Pelerinul serilor (1942), Arhipelag (1943) și Manifest liric (1945), prin care tânărul scriitor și-a conturat o voce distinctă în literatura vremii.

În 1946 apărea romanul Moartea lângă cer, republicat într-o versiune revizuită și amplificată în 1967. Opera sa avea să cuprindă și alte romane, proză scurtă, publicistică și traduceri, între care se află și Micul prinț de Antoine de Saint-Exupéry. Parcursul literar al lui Ben. Corlaciu nu a fost însă unul lipsit de contradicții. În primii ani ai regimului comunist a publicat inclusiv texte apropiate de cerințele realismului socialist, compromisuri de care avea să se delimiteze ulterior. Tocmai această evoluție face biografia sa importantă pentru înțelegerea unei generații de intelectuali care au trecut de la speranțele sociale ale perioadei postbelice la dezamăgirea provocată de constrângerile ideologice.

În 1954, Ben. Corlaciu și Geo Dumitrescu au fost excluși din Uniunea Scriitorilor, în urma unei ședințe conduse de Mihai Beniuc. Pentru Corlaciu a urmat o perioadă dificilă, marcată de marginalizare profesională și restricții, în care a fost nevoit să accepte inclusiv munca de figurant la teatru. Reprimit în Uniunea Scriitorilor în 1965, a ocupat ulterior funcții în instituțiile literare, fără ca relația sa cu mecanismele de control cultural să devină una lipsită de tensiuni. Un episod semnificativ s-a petrecut în 1974, când volumul proiectat sub titlul Elanul interzis a fost retras și înlocuit editorial cu Arcul biologic, după intervenția cenzurii.

În anul următor, scriitorul a rămas în Franța, solicitând azil politic. Plecarea avea să aducă o nouă dramă, deoarece soția sa, Florica, și cei doi copii, Ana Christina și Mihai, rămăseseră în România, iar autoritățile întârziau aprobarea plecării lor. În 1976, poetul a recurs la greva foamei pe Esplanada Trocadéro din Paris, gest care a atras atenția presei franceze și a unor personalități culturale. Protestul s-a încheiat la 7 octombrie, după 27 de zile, iar familia a reușit ulterior să se reunească. Experiența exilului a însemnat pentru Ben. Corlaciu atât dobândirea libertății de exprimare, cât și pierderea contactului direct cu locurile și oamenii care îi marcaseră viața.

Scriitorul a murit la Paris, în iunie 1981, la numai 57 de ani. Postum, în 1984, i-a apărut în limba franceză volumul memorialistic Tout espoir sera puni. Témoignage d’un écrivain roumain réfugié à Paris, o mărturie despre experiența sa și despre lumea literară românească din timpul comunismului. Multă vreme, opera sa a rămas insuficient cunoscută publicului, însă cercetările și inițiativele editoriale din ultimii ani au contribuit la recuperarea ei. Un moment important l-a reprezentat apariția, în 2024, la Casa de Editură Max Blecher, a antologiei Elanul interzis. Poezii alese (1941–1974), îngrijită de poetul Claudiu Komartin, care a readus în circulație o parte semnificativă din creația sa lirică.

Maramureșul a păstrat, la rândul său, memoria scriitorului. La Groșii Țibleșului, școala gimnazială îi poartă numele, iar în fața instituției a fost amplasat, în 2015, un bust dedicat poetului. Centenarul nașterii sale, marcat în 2024 prin manifestări culturale și comemorative, a demonstrat că legătura dintre comunitate și scriitor continuă să existe, în timp ce mărturiile păstrate la Molișet oferă cercetătorilor posibilitatea reconstituirii unor aspecte mai puțin cunoscute din viața sa.

Astăzi, 19 octombrie 2026, această poveste revine în atenția publicului prin evocarea „Ben. Corlaciu – în eternitățile sale fecunde”, organizată de Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, în colaborare cu Asociația „Ben. Corlaciu” și Primăria Groșii Țibleșului. Evenimentul este programat de la ora 13:00, în Sala de conferințe a bibliotecii, și va fi moderat de dr. Teodor Ardelean. Printre invitații anunțați se numără Ana Christina Corlaciu, fiica scriitorului, primarul Nicolaie Burzo, cadre universitare ale Facultății de Litere din cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare și reprezentanți ai tinerei generații de cercetători.

Evocarea oferă un nou prilej de a privi dincolo de destinul dramatic al unui scriitor aflat în conflict cu epoca sa și de a descoperi omul care, după ce traversase atâtea încercări, continua să se gândească la prietenii copilăriei, la casa de lemn din munți și la lumea din care plecase. Iar dacă literatura lui Ben. Corlaciu merită redescoperită pentru valoarea și locul său în istoria culturii române, corespondența păstrată la poalele Țibleșului adaugă acestei istorii o dimensiune profund umană, amintind cât de puternică poate rămâne legătura dintre un om și locul pe care îl consideră acasă.

Surse: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare / Revista „Mișcarea literară”, nr. 2/2011 – Grigore Man

Vasile Petrovan

Citește și: