Scriitor, jurnalist și om politic, ADRIAN PĂUNESCU s-a născut la 20 iulie 1943, în comuna Copăceni, județul Bălți, Republica Moldova. Este unul dintre ultimii mari clasici căruia am avut șansa să-i fim contemporani. Un mare român și un amfitrion al versului limbii și literaturii române în care s-a contopit cu harul înnăscut de-a lungul întregii sale vieți. Au trecut 14 ani de când regretatul poet ADRIAN PĂUNESCU, cel care părea fără moarte nu mai este printre noi. Zecile de volume de poezie ale Poetului însumează peste 300 000 de versuri, depășind cea mai întinsă epopee a lumii. Cărțile sale au fost editate într-un tiraj record de peste un milion de exemplare. Cenaclul Flacăra a fost fenomenul cultural care a fost condus de poet între anii 1973 și 1985. De la poezia compusă de însuși Adrian Păunescu (uneori și instant, pe scenă) și până la versurile recitate din poeziile poeților consacrați, de la muzica timid îngânată de debutanți anonimi, care urcau pentru prima dată pe scenă și până la unele piese deja cunoscute ale unor formații sau grupuri muzicale și ale unor soliști deja afirmați, Cenaclul Flacăra delecta publicul cu muzică începând de la melodii populare și până la muzică clasică, folk și rock.
Este considerat de Șerban Cioculescu „cel mai mare poet social de după Arghezi”, de Eugen Simion „ultimul mare poet social”. Poezia sa manifest a lăsat propaganda vremii cu gura căscată în sute de spectacole „Flacăra”, de-a lungul și de-a latul țării: „Te salut, generație-n blugi!”. Și mai departe, ca percepție matură: „Viața noastră ce-ați făcut cu ea?” Pe cel ce a văzut în Oltenia istorică și culturală o „eternă Terra-Nova”, Craiova îl omagiază în zilele de 19 și 20 iulie prin desfășurarea celei de-a X-a ediții a Festivalului internațional „Adrian Păunescu”, contând pe revista „Flacăra lui Adrian Păunescu”, pe care Andrei fiul o duce exemplar mai departe.
Pe data de 5 noiembrie 2010, inima poetului „generației în blugi” încetează să mai bată. Iubit, contestat, va rămâne în istoria culturii române un punct de reper pentru toate generațiile.
Ultima sa poezie scrisă pe patul de spital
De-aicea, de pe patul de spital / Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral / Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi / Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi / Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanță revenind / Cu cine știe ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind / Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, frații mei / Păziţi-vă și inima, și gândul,
De nu doriţi să vină anii grei / Spitalul de Urgență implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital / Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni și mai umani / Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Lăcrimioara ZOTA
