31 martie aduce, în fiecare an, un moment de aducere-aminte și de liniște interioară. Este ziua în care s-a născut la Ploiești marele poet Nichita Stănescu. Anul acesta se împlinesc 93 de ani de la venirea sa pe lume, iar în Maramureș sunt pregătite evenimente culturale care încearcă, măcar pentru o clipă, să reînvie spiritul său viu și neliniștit.
Nichita nu a fost doar un poet al cuvintelor, ci și al locurilor care i-au atins sufletul. Maramureșul a fost unul dintre ele. Într-un interviu realizat de Nicolae Prelipceanu, poetul mărturisea cu o sinceritate caldă: „Maramureșul, după părerea mea, este unul dintre cele mai frumoase locuri din lume pe care am putut să le văd vreodată… Nicăieri n-am întâlnit însă un spațiu atât de miraculos și atât de splendid sufletește, de o frumusețe a peisajului și de o frumusețe morală așa cum l-am întâlnit în Maramureș…” Cuvintele lui nu sunt doar o laudă, ci o mărturisire. Se simte în ele bucuria descoperirii și dorința de întoarcere, acea chemare tainică pe care doar locurile cu adevărat vii o pot avea asupra omului.
Dar poate și mai profundă rămâne lecția pe care a oferit-o copiilor din Săliștea de Sus, consemnată de Gheorghe Pârja. Nu a fost o lecție obișnuită, ci una despre ceea ce ne ține împreună ca neam: „Avem o avuție inestimabilă care nu se poate lungi, nu se poate scurta, și ea se cheamă limba română. Această limbă trebuie păstrată ca ochii din cap… Marea poezie are un singur autor: poporul întreg. După părerea mea, nu există poeți, ci numai poezie.” În aceste rânduri simple și puternice se află, de fapt, esența lui Nichita. El nu se vedea pe sine ca un creator izolat, ci ca o voce prin care vorbește ceva mai mare: limba, oamenii, istoria.
Astăzi, când îi rostim numele, nu ne gândim doar la poeziile sale, ci și la felul în care a știut să vadă frumusețea unei lumi aparent obișnuite. Maramureșul, cu dealurile și oamenii lui, a devenit prin ochii poetului un spațiu aproape mitic. Și poate că aceasta este cea mai frumoasă moștenire a lui Nichita Stănescu: capacitatea de a ne învăța să privim mai atent, să simțim mai adânc și să nu uităm că, dincolo de toate, „nu există poeți, ci numai poezie”.
Sursa FOTO: Arhiva
Vasile Petrovan
