Continuăm publicarea pe DirectMM.ro a romanului-foileton „Cronicile de la Herina”, de Marian Ilea. Lectură plăcută vă dorim!
IV
Bătrânul paroh Boschetty Andor trecea prin Piaţa Centrală, înfofolit. Avea o cameră la parohie, se oprea la cofetăria domnului Leopold Biner, se aşeza la o măsuţă de pe terasă. Privea trecerea tramvaiului. Avea înaintea‑i oranjada şi felia de cozonac umplută cu praf de alune şi mac. Privea peste drum la balconaşul camerei de la etajul hotelului „Kiss Pipa”. „Exact ca şi atunci”, zicea cu glas puternic.
„Săracul, vorbeşte singur”, zicea Leopold Biner – maestrul cofetar. Bătrânul paroh Boschetty Andor avea în pat, printre cearşafuri şi perne, ploşniţe. Erau luptătoare. Dimineaţa dispăreau. Atacau o zi. Urma un armistiţiu de două zile.
„Duşmanul nu e necruţător”, zicea bătrânul paroh Boschetty Andor. „Două zile ajung trupului pentru a se întrema”.
Ploşniţele erau precum ofiţerii de altădată. Lăsau mâncărimi pe piele.
„Parohul Boschetty Andor are răni pe tot trupul. Dar nu cedează. Nu se predă şi va învinge”, mai zicea bătrânul, ridicându‑se de pe scaun şi părăsind cu greutate terasa cofetăriei „Leopold”.
Bătrânul paroh Boschetty Andor aştepta ziua în care luptătorii dintre cearşafuri vor dispărea. Pur şi simplu îşi vor face bagajele şi vor pleca şi ei înspre Lipce.
***
Maeştrii cofetari Leopold Biner, Emil Lacsi, Szilard Alfons şi Bercu Bernard terminaseră vineri în noapte de citit „Jurnalul parohului Boschetty Andor”. Din pricina nerăbdării, nu dormiseră. Aşteptau întâlnirea din cămăruţă. În sâmbăta aceea şedinţa breslei cofetarilor a fost scurtă.
Leopold Biner: Domnilor, e pentru noi o onoare, o datorie şi o obligaţie.
Emi lLacsi: Trebuie să reparăm greşeala.
Szilard Alfons: Care nu ne aparţine.
Bercu Bernard: Aparţine Herinei, deci ne‑o asumăm.
Leopold Biner: Vom lansa pe piaţă prăjitura contesei.
Bercu Bernard: În onoarea doamnei contese Monthomas din Herina.
Szilard Alfons: Tortul „Contesa Monthomas”.
Bercu Bernard:Glazura va fi de culoarea chihlimbarului. Din zahăr ars.
Szilard Alfons: Va fi desertul „Contesei Monthomas”.
Emil Lacsi:Cu două blaturi de ciocolată şi între ele un strat de vanilie unită de blaturile alea prin pelicule subţiri de gemuri de caise cu petale de flori galbene, portocalii, albastru‑violet, roz‑ciclamene şi albe.
Leopold Biner: Deasupra, un acoperământ din fondant cu şocolată de calitate.
Emil Lacsi: Am notat tot.
Leopold Biner: Domnilor, luni avem reţeta.
Domnilor, luni facem primele încercări.
***
Ultima însemnare din jurnalul parohului Boschetty Andor:
Cine ar putea da sufletului meu atâta lumină şi limbii mele atâtea cuvinte să poată exprima măreţia fiecărei zile din Herina. Din primul ceas de când am coborât din tren în mica gară şi până acum când scriu aceste rânduri lângă fereastra ce dă spre curtea parohiei. Gândul meu e dus cu ani în urmă când se aşezau câteva din pietrele de fundament ale oraşului. Eram înconjurat de credinţă şi de nelinişti. Pe feţele creştinilor se citeau grijile şi frământările. Toate apăsau inimile. Sarcinile lor erau grele. Sărăcia lor era mare. Pizma din jurul Herinei, aşijderea.
Soţiile şi odraslele erau fruntea. Clădeau cu inimi pline de dragoste, de încredere, de nădejde. Acele vremuri s‑au dus.
Odraslele aduceau bănuţi la biserică. Erau trimişii părinţilor care se luaseră cu alte treburi. Cutia milei se umplea în fiecare zi.
Bătrânii din Herina se opreau în strada din faţa parohiei:„Parohul ăsta e nebun”, ziceau. „N‑are bani”, ziceau şi se bucurau.
Într‑adevăr am fost nebun, dar nu de legat, ci nebun în dragostea mea pentru Isus, în care m‑am încrezut şi care m‑a ajutat.
Bărbaţii Herinei s‑au întors cu bani din bejenia după marea bătălie. Era pace. „Parohule, primeşte acum aceste danii deoarece dacă mergem la casele noastre lipsurile fiind atâta de mari nu‑ţi vom mai putea da nimic pentru biserică”, ziceau.
Cu astfel de credincioşi nimic şi nimeni nu mă putea înfrânge, nici răutatea omenească, nici puterile iadului.
Eram întărit.
Azi, odraslele de atunci sunt oameni mari.
Tinerii din vremurile acelea sunt azi bătrânii Herinei. Mamele şi taţii de atunci s‑au dus de multă vreme.
Acelea erau zilele făcute de Domnul ca să mă bucur şi să mă veselesc într‑însele.
Am purtat de grijă celor o mie trei sute de familii cu până la cinci odrasle, celor patru sute de familii cu până la zece odrasle, celor patruzeci de familii cu până la cincisprezece odrasle. Am botezat nouăsprezece mii, am cununat şapte mii, am înmormântat patru mii şi am cuminecat nouă sute patruzeci de mii.
Toate acestea sunt jertfa mea pe care o depun la piciorul altarului, rugând Mântuitorul s‑o binecuvânteze.
Acele vremuri s‑au dus.
Dumnezeu să ajute Herina şi de acum încolo.
(Va urma)
Citește și:
„Cronicile de la Herina” de Marian Ilea, partea III
