Pe 20 februarie 1954, în satul Stoiceni din Țara Lăpușului, se năștea Grigore Leșe, unul dintre cei mai cunoscuți și respectați interpreți ai muzicii tradiționale românești. De-a lungul anilor, a devenit nu doar un solist de muzică populară, ci și un cercetător al folclorului, profesor, realizator de emisiuni și un reper pentru cei care caută autenticitatea în cultura românească.
Grigore Leșe spune că a moștenit glasul de la mama sa. Pentru el, horea nu este o tehnică pe care o înveți la școală, ci un dar pe care îl primești. „Ori horești, ori nu horești”, afirmă el simplu. Copilăria petrecută la Stoiceni, printre dealuri, păduri și case risipite, i-a modelat nu doar vocea, ci și felul de a înțelege lumea. A crescut într-o comunitate în care fiecare lucru avea un rost, iar cântecul făcea parte din viața de zi cu zi. Își amintește cum se urca în copaci și horea, iar oamenii din sat se opreau să-l asculte. De mic a fost însemnat de comunitate ca fiind cel care duce mai departe glasul locului.
A urmat Liceul de Muzică din Baia Mare, apoi Academia de Muzică din Cluj-Napoca, la Facultatea de Instrumente și Canto. Și-a continuat formarea până la cel mai înalt nivel academic. În 2003 a obținut titlul de doctor în muzică, cu calificativul „summa cum laude”, pentru o teză dedicată horei „Horea în grumaz”, o cercetare despre interpretarea acestui gen din perspectivă stilistică.
Din 2005 este profesor asociat de etnomuzicologie la Universitatea din București, iar în 2010 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. A devenit, în timp, ambasador cultural al României și cetățean de onoare al mai multor orașe, între care București, Cluj-Napoca, Târgu Lăpuș și al județului Maramureș.
Repertoriul său este alcătuit din cântece vechi, din folclorul autentic al zonei, legate de marile momente din viața omului: naștere, dor, iubire, despărțire, moarte. Pentru Grigore Leșe, horea este mai mult decât muzică, este ritual, rugăciune, stare. Spune că tăcerea dintre sunete este la fel de importantă ca sunetul în sine și că muzica trebuie întâmpinată „cu o baie de liniște”. De aceea, nu caută viteza sau efectul ușor. Dimpotrivă, consideră că muzica tradițională trebuie trăită, nu demonstrată. „Horile sunt icoane”, spune el. În viziunea sa, cântecul poate vindeca: mintea prin râs, inima prin iubire, spiritul prin pace.
De-a lungul anilor, a călătorit și a întâlnit muzicieni tradiționali din alte culturi. Nu a simțit nevoia să împrumute nimic, pentru că, spune el, la o anumită „altitudine”, oamenii cântă aproape la fel. Muzica autentică are rădăcini comune.
Nu a alergat după bani și nici după succes facil. Nu cântă la nunți sau la petreceri și nu și-a adaptat repertoriul după gustul comercial. Crede că cel mai mare câștig al unui artist este independența și fidelitatea față de adevăr. Prin emisiunea „Drumul lui Leșe”, realizată de ani buni la TVR 3, a creat un spațiu în care tradiția este ascultată cu respect, iar întâlnirile sunt despre sens, nu despre spectacol. Se vede ca un om responsabil față de muzica orală. Nu horește pentru a fi iubit, ci pentru a pune în valoare ceea ce este adevărat. Într-o lume grăbită, în care răbdarea pare tot mai rară, el rămâne fidel ritmului interior al satului din care a plecat.
„Casa mea sunt horile”, spune el. Iar drumul său, început într-un sat din Maramureș, continuă și astăzi, cu aceeași convingere că muzica nu se descoperă, ci se trăiește. La împlinirea vârstei de 72 de ani, Grigore Leșe rămâne una dintre vocile puternice ale tradiției românești, o voce care nu caută zgomotul lumii, ci ecoul adânc al rădăcinilor.
La Mulți Ani!
Vasile Petrovan
