Regina Elisabeta a României, pseudonimul literar Carmen Sylva, (nume real întreg) Elisabeth Pauline Ottilie Luise de Wied se năștea la 29 decembrie 1843 la Neuwied, Germania. Patroană a artelor, fondatoare a unor instituții caritabile, poetă, eseistă și scriitoare, s-a căsătorit în 1869 cu Domnitorul Carol I, cu care a avut o fetiţă, Principesa Maria, care a trăit doar patru ani. Înainte de a muri i-a spus mamei;„ Mamă, aș vrea să călăresc pe o stea!” A petrecut în ţara sa de adopţie 47 de ani şi s-a identificat cu poporul ei, contribuind la împlinirea culturală a acestuia. A fost inteligentă, cultivată, sensibilă, o scriitoare distinsă şi o bună vorbitoare a mai multor limbi străine. A scris cu aproape aceeaşi uşurinţă în germană, franceză, engleză şi română. Când Elisabeta a venit la Bucureşti, în noiembrie 1869, ştia, probabil, câteva cuvinte în românește. După un deceniu, în anul 1878, începea tălmăcirea versurilor lui Eminescu în limbi de mare circulaţie ale lumii. Este autoarea a mai bine de cincizeci de volume proprii, a unor traduceri din versurile populare româneşti şi a unor poezii de Vasile Alecsandri şi Mihai Eminescu în sunetele altor limbi. Regina Elisabeta a tradus cărţile lui Pierre Loti sau Paul de St. Victor în germană şi a tradus multe lucrări din germană în limba română. Regina a publicat mai multe volume de versuri, sub pseudonimul Carmen Sylva. Protectoare a artelor şi pasionată de pictură, Regina şi-a ilustrat uneori singură volumele, cu graţioase desene. A lăsat miniaturi, portrete în cărbune şi o superbă Evanghelie cu ilustraţii făcute de ea, pe pergament. A publicat unele dintre volumele sale în ediţii successive. Carmen Sylva a devenit în 1881 membră de onoare a Academiei Române și a fost distinsă, în 1888, cu Premiul Botta al Academiei Franceze. În martie 1898 l-a cunoscut pe tânărul George Enescu, pe care l-a numit „copilul meu de suflet“; până în 1914, Enescu merge la Sinaia în fiecare vară. Saloanele de la Peleş au ascultat de multe ori piese muzicale interpretate de duetul Regina Elisabeta — pian şi George Enescu — vioară. Regina i-a dăruit lui Enescu o vioară Amati.
În 1879 a înfiinţat Instituţiunea surorilor de caritate, iar în 1893 a înfiinţat Societatea Regina Elisabeta, ce distribuia medicamente şi ajuta familiile nevoiaşe şi de al cărei sprijin beneficiau, anual, în jur de 17.000 de pacienţi. În 1896 era întemeiată Policlinica „Regina Elisabeta“, iar în 1903, Institutul Evanghelic al Diaconeselor. Tot Regina a înfiinţat ateliere de broderie care au revigorat această îndeletnicire tradițională. Preocupările umanitare ale Reginei au fost cel puţin egale cu cele artistice: Suverana, pe drept cuvânt, s-a preocupat de cei în nevoie, fie prin Societatea Naţională de Cruce Roşie (1876) nenumăratele societăţi de caritate sau aşezăminte precum azilul pentru nevăzători „Vatra Luminoasă” (1 august 1906). Datorită spiritului său liberal, unii autori au mers până la a o „suspecta” de viziuni republicane pe cea care, la fel ca majoritatea membrilor Dinastiei Române, a înţeles pe deplin modul în care un monarh trebuie să-şi servească ţara. În eseul De ce ne trebuiesc regii?, Regina Elisabeta asociază forma monarhică cu o „conducere responsabilă”. Într-o scrisoare din 1904, Suverana afirma: „Eu îmi voi face datoria de regină până în ultima clipă!”
Beneficiind de o uriaşă popularitate în epocă, prezentă mereu pe primele pagini ale ziarelor din marile capitale europene, Elisabeta a României a fost o regină cu o personalitate originală, atipică, modernă în gândire, de o forţă şi o sensibilitate care i-au uimit pe contemporani şi care continuă să-i
uimească şi astăzi.
Nu-mi împleti hotar…
când eu îţi cer doar zbor,
nu-mi oferi pământ…
dă-mi aripi de condor,
Îmbată-mă năuc…
cu buze de carmin
‘nainte să mă duc…
primeşte-mă când vin.
Înalţă-mă pe umeri…
cu fruntea să ating
văzduh. Zilei de ieri…
mirarea să îi sting.
Pliază-mă pe urme…
ce paşii ţi-au lăsat
prin mine dorul scurme,
cuvânt îmbălsămat.
Păstrează-mă, de poţi,
în ungher pelerin
a sufletului porţi
deschide-le când vin.
-2 martie 1916 Curtea de Argeș
În ultimii ani ai vieții ei, după trecerea la cele veșnice a soțului său, Elisabeta a petrecut cea mai mare parte a timpului la Palatul Episcopal și Regal de la Curtea de Argeș, asemeni unei maici. Fără Carol I, regina se simțea, cumva, între lumea pământească și cea veșnică. La 18 februarie 1916, la ora opt şi treizeci de minute dimineaţa, Regina Elisabeta a murit la Bucureşti, în urma unei duble pneumonii. Avea şaptezeci şi doi de ani. A fost înmormântată, alături de Carol I, la Curtea de Argeş.
Lăcrimioara ZOTA
