Zeci de kilograme de articole pirotehnice confiscate de polițiști în Baia Mare - 27 minute în urmă
Copiii Ansamblului „Florile Chioarului” din Săcălășeni, vizitați de Moș Nicolae - 51 minute în urmă
„Întâlnire între prietenii naturii”: Educație ecologică prin joc și culoare la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza“ din Baia Mare - 1 oră în urmă
Daruri de la Moș Nicolae pentru copiii din Tăuții Măgherăuș - 1 oră în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Când vina organizează emoția - 1 oră în urmă
Start oficial pentru PROALL, un proiect transfrontalier România–Ucraina pentru intervenții la incendii - 2 ore în urmă
Este posibil astăzi Umanismul? (foileton 2) - 3 ore în urmă
Campania Națională de Colectă de Crăciun: Băimărenii sunt invitați să doneze alimente pentru cei aflați în nevoie - 3 ore în urmă
20 de ani de American Spaces la American Corner Baia Mare - 3 ore în urmă
Reamenajarea spațiului de studiu al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare - 4 ore în urmă
Vremea se menține capricioasă: Maramureșul, din cod galben în cod galben de precipitații, cu precădere ninsori. Vizată este zona montană înaltă
Iarna nu se dă încă dusă din țara noastră. Sunt așteptate, din nou, precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare. Administrația Națională de Meteorologie a emis o serie de informări/ atenționări/ avertizări. Maramureșul se va afla sub incidența unora, vizată fiind preponderent zona montană.
Mai întâi, avem o avertizare de cod galben valabilă în intervalul 17 martie, ora 10.00 – 18 martie, ora 06.00. În intervalul menționat, vor fi precipitaţii în zonele montane şi submontane, precum și în cea mai mare parte a Moldovei și local în Transilvania și se vor acumula cantități de precipitații de 15…25 l/mp și izolat 30 l/mp.
La munte va ninge, iar în Transilvania și în vestul și nordul Moldovei vor predomina ninsorile, astfel încât stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, iar în rest vor fi mai ales ploi. Local, vântul va avea intensificări cu viteze de 55…65 km/h, iar în zona de munte, la peste 1500 m altitudine, temporar va sufla tare, cu rafale de 70…90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. Pe intervale mai scurte de timp, intensificări ale vântului vor fi și în Banat, Crișana, sud-vestul Olteniei și nord-estul Munteniei, cu viteze în general de 50…60 km/h. În intervalul 17 martie, ora 10.00 – 17 martie, ora 23.00 va fi și un cod portocaliu. Fenomene vizate și zone afectate: intensificări susținute ale vântului, ninsori abundente și viscol puternic în zona Carpaților Meridionali și de Curbură. În zona Carpaților Meridionali și de Curbură va continua să ningă abundent, iar vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de peste 90…110 km/h, în special la altitudini de peste 1500 m, unde va fi viscol puternic, zăpada troienită, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.
Apoi, vom avea o informare meteorologică ce va fi valabilă în intervalul 18 martie, ora 06.00 – 20 martie, ora 10.00. Fenomene vizate: precipitații predominant sub formă de ninsoare, în general, moderate cantitativ. În intervalul menționat, aria precipitațiilor va cuprinde cea mai mare parte a țării. La munte va ninge, în sudul Banatului, în Transilvania, în Maramureș, în cea mai mare parte a Moldovei precum și în zona subcarpatică a Olteniei și a Munteniei treptat vor predomina ninsorile, iar în rest vor fi mai ales ploi. Local se vor acumula cantități de apă ce vor depăși 15…20 l/mp și pe arii restrânse 25 l/mp, îndeosebi în zona de munte. Va exista o atenționare meteorologică de cod galben, valabilă în intervalul 18 martie, ora 06.00 – 20 martie, ora 10.00. Fenomene și zone vizate: ninsori însemnate cantitativ în zona montană și strat de zăpadă în creștere semnificativă. În zona de munte va continua să ningă, temporar însemnat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte important deja depus. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie a anunțat că va actualiza prezentul mesaj.
C.Ț.















