Share
La Finteușu Mare se va dezveli Monumentului cântecului coral

La Finteușu Mare se va dezveli Monumentului cântecului coral

Corul Bărbătesc din Finteușu Mare s-a născut în anul Marii Uniri, așa că aniversează 100 de ani de activitate neîntreruptă sub deviza „Ne-am unit inimile, gândurile și glasurile pentru a proslăvi prin cântec Neamul Românesc și pe Bunul Dumnezeu”. Inițiativa înființării unui cor cu bărbații care nu erau pe front a aparținut învățătorilor Bogdan și Nistor și preotului Valer Dragoș. La 1 Decembrie 1918  ”Corul Plugarilor din Finteușu Mare” a susținut primul lor concert în Șomcuta Mare, unde românii din Chioar se adunaseră ca să afle marea veste de la Alba Iulia: formarea României Mari. În anul centenar al Marii Uniri, corului va realiza – în parteneriat cu actorul Dan Puric  –  seria de concerte „Jertfa unirii noastre”, concerte ce vor avea loc pe scena Sălii Palatului.

”O sută de ani de cântec coral la Finteușu Mare”

Sub genericul ”O sută de ani de cântec coral la Finteușu Mare”, în 8-9 septembrie, la Finteușu Mare au loc manifestările de marcare a celor 100 de ani de existență.

Sâmbătă, 8 septembrie. 9.30 Sfânta Liturghie cu participarea preoților cu care corul a avut de-a lungul timpului acțiuni religioase ● 12.00 Parastas de pomenire a coristilor decedați în perioada 1 decembrie 1918-1 septembrie 2018 ● 12.30 Festivitatea de dezvelire și sfințire a Monumentului cântecului coral de la Finteușu Mare ● 14.45 Ceremonial de sfințire a lăcașului de cultură de la Finteușu Mare ●  15.00 Lansarea volumului „O sută de ani de cântec coral la Finteușu Mare” ● 16.00  Concert coral susținut de corurile invitate din Țara Chioarului ●18.30 Masă comună la Restaurantul „Chioarul” din Șomcuta Mare

Duminică 9 septembrie. 9.30 Sfânta Liturghie cu participarea preoților din Chioar ● 15.00 -18.00 Concertul coral omagial susținut de Corala „Armonia” din Baia Mare( dirijor Mihaela Bob Zeiceanu), Corul „Preludiu” al Societății „Tinerimea Română” din București (dirijor Voicu Enăchescu), Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului (dirijor Iulian Dumitru) și Corul Bărbătesc din Finteușu Mare (dirijor Andrei Dragoș). ● 18.30 Masă comună și concertul susținut de Ansamblul Folcloric Național Transilvania și invitați.

Lasă un comentariu