La Coaș, șezătoare pentru viitor
Tendințe îmbucurătoare – și dătătoare de speranțe – în ultima vreme, în ce privește tradițiile. Una ține de faptul că portul popular a revenit în modă și tot mai mulți tineri îl poartă, ba îl folosesc și pe post de costum de mire sau de rochie de mireasă.
A doua tendință ține de revitalizarea șezătorii. Nu doar în rândul adulților, cum face Tinuța Grec la Borșa, ci și în rândul copiilor. Cum fac la Coaș cadrele didactice Maria Dărăban şi Maria Opriş, care au inițiat manifestarea ”Șezătoare în satul meu”. Ea nu e adresată exclusiv copiilor, dar la șezătoarea din această seară, desfășurată la Căminul din Coaș, copiii au fost baza, sarea și piperul serii. Și viitorul șezătorii. Să fie într-un ceas bun!




