Share
A IX-a ediție a Taberei de vară ”Sfântul Sava Brancovici” de la Mănăstirea Moisei

A IX-a ediție a Taberei de vară ”Sfântul Sava Brancovici” de la Mănăstirea Moisei

Motto: Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, că a unora ca aceștia este Împărăția cerurilor!” (Matei 19, 14)

În perioada 23-28 iulie 2018, la Mănăstirea Moisei s-a organizat a IX-a ediție a Taberei de vară ”Sfântul Sava Brancovici”. Având binecuvântarea PS Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului și ub îndrumarea părintească a Preacuviosului Părinte Arhimandrit Teofil Pop, starețul Mănăstirii Moisei, 30 de copii Vișeu de Sus, Moisei și Borșa s-au familiarizat cu deprinderi de viață creștinească, cu învățăturile sfinte ale Mântuitorului Hristos, cu virtuțile credinței, ale dragostei, respectului, răbdării și ascultării și cu cele ale unui mod de viață sănătos și echilibrat.

Copiii au pictat icoane pe sticlă

Un frumos și ziditor cuvânt de învățătură a adresat copiilor un oaspete de seamă: nou alesul arhiereu-vicar al eparhiei noastre, PS Părinte Timotei Sătmăreanul care a primit în dar, din partea participanților la tabără, o icoană pe sticlă cu chipul Mântuitorului.

De altfel, activitatea principală a taberei a fost pictarea unei icoane pe sticlă, pe care copiii au dus-o apoi la casele lor. Acestor activități li s-au alăturat: participarea la sfintele slujbele și la Sfintele Taine săvârșite în biserica mănăstirii ● convorbirea de seară pe teme religioase ● învățarea de pricesne ● jocuri de interior și exterior ● competiții sportive ●  drumeții ● hand-made ● activități ecologice și de creație ● foc de tabără.

Părerile participanților despre tabără

”Această tabără, ținută într-un loc atât de  binecuvântat, ne ajută să ducem o viață plăcută lui Dumnezeu, dar ne și aduce mai aproape de El, prin fiecare slujbă și activitate la care am participat” (Mădălina, clasa a VIII-a) ● ”Am venit în tabără cu dorința de a găsi aici o oază de liniște și fericire, alături de prieteni și de Dumnezeu” (Raluca, a VI-a) ● ”Această ediție a taberei a fost una dintre cele mai reușite dintre cele la care am participat. Aici am învățat să pictăm icoane pe sticlă și să ne descurcăm singuri” (Ștefan, a VI-a) ● ”Pe lângă faptul că ne-am apropiat mai mult de Dumnezeu, că ne-am făcut noi prieteni, tabăra ne-a ajutat să fim și mai organizați, să respectăm un program și să muncim în echipă” (Maria-Otilia, a VII-a) ● ”Am învățat multe lucruri noi printre care cel mai interesant a fost cum se pictează o icoană pe sticlă” (Adriana, a VI-a) ● ”Mănăstirea Moisei, un loc minunat și binecuvântat, ne-a luat sub ocrotirea ei pentru a petrece o săptămână plină de bucurie și căldură sufletească, dăruindu-ne toată atenția și tot ce e mai bun și sfânt pentru ca toți participanții să simtă dragostea și bunătatea lui Dumnezeu, dăruită tuturor celor care vor să Îl cunoască  (Simina, a X-a) ●  ”Această tabără ne-a făcut să înțelegem ce înseamnă cu adevărat o echipă, să ne respectăm unii pe alții, să fim mai aproape de Dumnezeu și să ne apropiem mai mult de credința cea adevărată” (Paula, a IX-a) ● ”A fost o experiență de neuitat, de la pictura pe sticlă și pe piatră, până la focul de tabără și excursiile făcute. Sincer, eu m-am distrat în acestă tabără minunată, care m-a învățat să fiu mult mai responsabilă și sociabilă” (Roberta, a IV-a) ● ”Este prima tabără la care am participat. Mi-a plăcut mult să pictez icoane pe sticlă. Am legat noi prietenii care nu cred că se vor destrăma prea repede (Ileana, a VII-a) ● ”Am învățat lucruri noi și frumoase. L-am simțit pe Iisus și pe Dumnezeu mai aproape decât de obicei” (Fabiana, a IV-a) ● ”Cred că această tabără a fost o ocazie minunată pentru a-mi face prieteni noi, a învăța lucruri noi și a realiza o icoană specială pe sticlă” (Ștefan, a V-a) ● ” Am pictat pentru prima dată o icoană pe care o voi dărui împreună cu o parte din sufletul și toată dragostea mea. Mulțumim pentru întreaga bucurie dăruită zi de zi!  (Dana, voluntar Timișoara)  ● ”Iubesc acest loc și tot ce-mi aduce el în suflet. M-am apropiat de Dumnezeu mai mult aici datorită părintelui stareț Teofil care are un loc special în inima mea pentru tot restul vieții ” (Edy, a VII-a) ● ”S-a așternut liniștea în sala de pictură… Deja mi-e dor! Slavă lui Dumnezeu pentru toate!” (Claudia, educatoare)

Cuvenitele mulțumiri

Dorim să îndreptăm gândurile noastre de mulțumire spre Bunul și Milostivul Dumnezeu care ne-a ajutat și ne-a învrednicit ca și în acest an să putem desfășura această ziditoare activitate catehetică, dar și spre cei care au făcut posibilă desfășurarea în bune condiții a acesteia: Preacuviosului Părinte Arhimandrit Teofil Pop, starețul Mănăstirii Moisei, obștii mănăstirii, prof. Claudia-Maria Grec, Danei Barani, ieromonahului Filotei Cut, ieromonahului Nicodim Balea și părinților Nicoară Grec și Vasile Tomoiagă

Diacon prof. Emilian-Ioan MOLDOVAN (Mănăstirea Moisei) & prof. Raluca-Maria MOLDOVAN (Clubul Copiilor Vișeu de Sus)

 

 

 

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu