Share
Spectacol superb al caprelor negre în Maramureș: Imagini fantastice, la înălțime, cu „perla faimoasă” a Carpaților, „pe acoperișul” Munților Rodnei

Spectacol superb al caprelor negre în Maramureș: Imagini fantastice, la înălțime, cu „perla faimoasă” a Carpaților, „pe acoperișul” Munților Rodnei

Spectacol superb al caprelor negre în Maramureș: Imagini fantastice, la înălțime, cu „perla faimoasă” a Carpaților, „pe acoperișul” Munților Rodnei

Habitatul natural din Munții Rodnei surprinde absolut de fiecare dată când frumusețile naturale se dezvăluie privitorului. Iată că, din nou, capra neagră este protagonista unor imagini absolut superbe.

„După muncă și răsplată… Iată câteva fotografii deosebite realizate în Parcul Național Munții Rodnei de către colegii noștri Septimiu Bizo și Muntean Ioan”, arată oficialii Administrației Parcului Național Munții Rodnei.

Informații interesante despre viețuitoare

Capra neagră (Rupicapra rupicapra) este un animal care face parte din familia Bovidae, subfamilia Caprinae. Ea este răspândită în regiunile muntoase din Europa și Asia Mică. Trăiește în grupuri de 15-30 de capre, arată specialiștii. Capra-neagră are o înălțime între 110 și 130 cm, are o coadă scurtă (maximum 7 cm), având înălțimea la greabăn de 75 cm, cântărind între 30 și 50 de kg. Are un corp relativ scund, picioare musculoase cu copită despicată, un gât relativ lung terminat cu un cap scurt prevăzut la ambele genuri cu două coarne inelate și încovoiate spre înapoi.

În spatele coarnelor se găsesc două glande care secretă în perioada de împerechere un lichid cleios cu miros neplăcut. În timpul verii capra-neagră are o culoare spălăcită brun-roșcată, partea inferioară a corpului fiind alb-gălbui, având pe spate o dungă neagră. Iarna culoarea caprei este brun închis, brun negricios, fiind alb pe abdomen și picioare, capul fiind de culoare albă-gălbuie, pe creștet având o dungă de culoare închisă.

Capra-neagră trăiește în regiunile înalte stâncoase din munții Alpi, regiunea Savoia (Italia, Elveția) până în sudul Franței, Pirinei, Dalmația, Grecia, iar spre nord până în Anatolia, munții Caucaz, munții Carpați (România), Steiermark (Austria), Tatra Mare (Slovacia), Schwarzwald (Germania).

Animalul trăiește în grupuri de 15 – 30 de capre formate din capre tinere și capre mame. Această structură socială se schimbă în funcție de starea anotimpului. Vara un animal stă tot timpul de pază pentru a da la timp în caz de primejdie semnalul de alarmă. Iarna această supraveghere este mai puțin severă, grupurile conduse de un țap, putându-se amesteca între ele. În luna noiembrie este perioada de împerechere, ca la sfârșitul lunii mai să fie primele fătări de iezi care țin până la începutul lui iunie. Perioada de gestație la caprele-negre durează 6 luni, iezii devin maturi la vârsta de trei ani, iar o capră-neagră poate trăi între 15 și 20 de ani. Hrana lor constă din măceșe alpine, muguri și vlăstari de foioase sau conifere, frunze de plante diferite, iarna caprele consumă mușchi sau licheni. Pericolele la care sunt expuse caprele-negre sunt căderile de stânci, animalele de pradă ca râsul, lupul, ursul, vulturul, mai arată astfel specialiștii.

C.Ț.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu