S-a stabilit programul naționalei înaintea meciului de baraj de la Istanbul pentru CM 2026 - 4 ore în urmă
Proiect pentru copii: ,,Învățare pentru toți în județul Maramureș” - 5 ore în urmă
Lidia Buleandră a adus natura în pictură, la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Maramației - 6 ore în urmă
Furnizarea apei potabile va fi întreruptă în comuna Fărcașa, localitatea Sârbi - 6 ore în urmă
Victorie pentru România în prima manșă din dubla cu Turcia pentru calificarea la Campionatul Mondial - 6 ore în urmă
În comuna Cernești se organizează acțiuni de ecologizare - 7 ore în urmă
Eleva băimăreancă Șuba Daria Maria, pe podium la Campionatul Național de Wing Chun Kuen și Cupa României la Bingdao, desfășurate la Craiova - 7 ore în urmă
La împlinirea vârstei de 105 ani, Ileana Mihalca din Petrova a primit Medalia Omagială „Justinian Arhiepiscopul” - 8 ore în urmă
La 96 de ani de la naștere, poetul Tiberiu Utan a fost comemorat la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare - 8 ore în urmă
CS Minaur caută a treia victorie cu CSM Târgu Jiu din acest sezon - 8 ore în urmă
Românii continuă să scadă ca număr. Sporul natural, în continuare negativ
Sporul natural al populaţiei României s-a menţinut negativ în luna februarie a acestui an (-9.943), numărul persoanelor decedate fiind de 1,9 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit AGERPRES. Astfel, în februarie 2024, s-a înregistrat 11.130 de copii născuți, în scădere cu 2.613 (-19%) faţă de luna ianuarie 2024.
Numărul deceselor înregistrate în februarie 2024 a fost de 21.073 (10.950 persoane de sex masculin şi 10.123 persoane de sex feminin), mai puţin cu 3.654 decese faţă de luna ianuarie 2024, ceea ce reprezintă o scădere de 14,8% (-15,1% persoane de sex masculin şi -14,5% persoane de sex feminin). Numărul deceselor în rândul copiilor cu vârsta de sub 1 an înregistrat în luna februarie 2024 a fost de 75, în scădere cu 14 faţă de ianuarie 2024.
Conform INS, în luna februarie, 42,1% (8.874 decese) din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, 26,2% (5.524 decese) la persoanele de 70 – 79 ani şi 17,7%, reprezentând 3.731 decese, la persoanele în vârstă de 60 – 69 ani. La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0 – 4 ani (93 de decese), 5 – 19 ani (44 de decese) şi 20 – 29 ani (82 de decese).
Mai multe căsătorii, mai multe divorțuri
În luna februarie 2024, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 4.371 căsătorii, în creştere cu 671 (+18,1%) faţă de luna ianuarie 2024. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi prin acordul soţilor (pe cale administrativă sau prin procedură notarială) a fost de 1.785 în luna februarie 2024, în creştere cu 1.196 (+203,1%) faţă de luna ianuarie 2024.
În perioada ianuarie 2023 – februarie 2024, cel mai mare număr de căsătorii s-a înregistrat în luna august (17.112), iar cel mai mic în luna ianuarie din anul în curs (3.700).
Sporul natural a fost negativ atât în luna februarie 2024 (-9.943 persoane), cât şi în luna februarie 2023 (-8.872 persoane).















