David Popovici a primit oficial distincția pentru cel mai bun înotător european al anului 2025 - 48 de minute în urmă
Părintele Constantin Necula revine la Baia Mare pe 21 august - 1 oră în urmă
Motorina s-a ieftinit de azi. În unele benzinării a coborât deja sub 10 lei pe litru - 2 ore în urmă
16 august, Madonna „Regina muzicii pop” împlinește 68 de ani - 3 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, duminică 16 august 2026 - 4 ore în urmă
De ce se încălzește din nou România. Explicația pe înțelesul tuturor - 14 ore în urmă
Dunărea își dezvăluie secretele: epave naziste, muniție, un pod roman și rămășițe de mamut ies de sub ape - 15 ore în urmă
„Noroc bun!” a răsunat din nou la Baia Sprie. Parada asociațiilor miniere din România și Slovacia - 16 ore în urmă
15 august, între credință și tradiție. De ce aceeași sărbătoare poartă mai multe nume - 19 ore în urmă
Așa arată Sfânta Maria Mare la Moisei: o mănăstire veche de secole și o tradiție care continuă să adune generații întregi în jurul ei - 20 de ore în urmă
PS Iustin și PS Timotei Sătmăreanul au participat la hramul de iarnă al Mănăstirii Scărișoara Nouă
În duminica după Botezul Domnului, 7 ianuarie, când Biserica Ortodoxă face pomenirea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, la Mănăstirea „Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul” Scărișoara Nouă, Protopopiatul Carei, cu ocazia hramului de iarnă al așezământului monahal.

„Se încheie şirul sfintelor sărbători creştine de iarnă, care încep, de fapt, în Postul Crăciunului, cu sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae şi continuă cu praznicul Naşterii Domnului, care se ţine în trei zile, apoi cu praznicul Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului şi sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare şi Anul Nou civil, la 6 ianuarie, Boboteaza, urmată de Soborul Sfântului Ioan Botezătorul.
Soborul Sfântului Ioan Botezătorul este aşezat după Bobotează, deoarece Sfântul care a avut un rol important în eveniment este sărbătorit întotdeauna după praznicul împărătesc, aşa cum este a doua zi de Crăciun, Soborul Maicii Domnului. Dăm slavă lui Dumnezeu că am revenit la Mănăstirea noastră de la Scărişoara Nouă, care este închinată Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Este cel mai vestic aşezământ duhovnicesc al Eparhiei, pe graniţa de Vest, în Protopopiatul Carei, şi este o ctitorie pentru veşnicie, este un aşezământ deosebit, ctitorit şi înnobilat de către Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul în cei peste 12 ani de stăreţie la această sfântă mănăstire, unde îndeplinea şi ascultarea de exarh al mănăstirilor.
Am revenit la această sărbătoare întotdeauna şi venim cu bucurie şi împodobim sărbătoarea, spre bucuria vieţuitorilor. Mănăstirea este condusă de părintele arhimandrit Spiridon, care este chiar din Scărişoara, din Munţii Apuseni, nimic nu este întâmplător, şi, iată, conduce această mănăstire ce poartă acelaşi nume într-o localitate de moţi, colonizaţi aici după 1920. Venim să facem bucurie părinţilor, să facem bucurie credincioşilor şi mai ales Sfântului Ioan Botezătorul să-i mulţumim pentru că este protectorul monahilor, pentru frumuseţea acestui aşemânt închinat lui, care a evoluat impresionant din 1990, de când s-a înfiinţat şi care astăzi este una dintre mănăstirile noastre cele mai importante ca vetre de spiritualitate, de apărare, de mărturisire şi promovare şi apărarea sfintei noastre credinţe ortodoxe strămoşeşti şi care consolidează, până la urmă, tot ţinutul prin prezenţa ei aici, deoarece creştinii vin la sărbătorile importante, în duminici şi sărbători, în 24 iunie foarte mulţi credincioşi vin în pelerinaj.
Dăm slavă lui Dumnezeu şi-L rugăm să ne dăruiască un an binecuvântat şi să fie pace în lume şi să fie pace între oameni întreolaltă, să fie binecuvânarea lui Dumnezeu peste familii, peste comunităţi, peste păstorii de suflete, peste monahii din mănăstiri şi peste binecredinciosul nostru popor din ţară şi de pretutindeni. Salvă lui Dumnezeu pentru toate!”, a precizat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.
Din sobor au făcut parte Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic, Arhim. Spiridon Belei, stareţul mănăstirii Scărişoara Nouă, Pr. Florian Mocan, protopopul de Carei, Pr. Valer Pop, secretar protopopesc, Pr. Ovidiu Bontoş, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Constantin Opriş” din Baia Mare, Pr. Vasile Mădălin Malanca din Andrid, Pr. Marius Zota din Scărişoara Nouă, Pr. Gheorghe Dat din Supuru de Jos, Pr. Vlad Marcu din Blaja, Pr. Vasile Nechita, pensionar, Pr. Ciprian Paşca, pensionar, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol, Arhid. Gherasim Nap, şeful de cabinet al Arhiereului Vicar, Arhid. Dumitru Botiş, inspector social-filantropic, Arhid. Ioan Onuţ Păcurar, referent secretariat, Arhid. Nectarie Handrău de la mănăstirea în sărbătoare.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Florian Vois, iar la Chinonic a interpretat două pricene adecvate sărbătorii preoteasa Ioana Botiş.
În încheirea sărbătorii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, părintele stareţ şi obştea mănăstirii a dăruit celor doi Ierarhi, în Anul Omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor, câte o icoană cu Sfântul Nectarie din Eghina, vindecătorul de cancer şi alte boli incurabile, informează Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”
Foto: Arhid. Vasile Pop









