Club de carte la Cărturești Baia Mare: o nouă întâlnire, dedicată romanului „Râul înghețat” de Ariel Lawhon - 2 minute în urmă
Eleva Petruța-Ioana Ungur din Târgu Lăpuș, dublă calificare la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Romănă și Educație Tehnologică - 19 minute în urmă
Apel către cetățeni din partea Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș - 41 minute în urmă
Ziua curățeniei în Șieu, invitație pentru toți locuitorii - 45 minute în urmă
Micuții de la Grădinița cu Program Prelungit Târgu Lăpuș au descoperit taina încondeierii ouălor - 47 minute în urmă
Jandarmii, pe traseele Raliului Maramureșului - 53 minute în urmă
Seară de fotbal și voie bună la Azilul de Noapte din Baia Mare - 56 minute în urmă
Prof. Irina Doce și micii artiști ai Cercului de Pictură Borșa–Vișeu de Sus au strălucit la cea de-a IV-a ediție a Galei Naționale „România ești TU” - 1 oră în urmă
Itinerar cultural-gastronomic la Casa Muzeu Rogoz - 1 oră în urmă
La Schitul „Schimbarea la Față” Baia Mare: Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă va susține conferința „Metanoia postului și praxia filantropică în viața eclezială” - 2 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Considerente despre Sfântul Proroc Ilie
În fiecare an, la data de 20 iulie este sărbătorit Sfântul mare proroc Ilie Tesviteanul, numit „înger pământesc și om ceresc”, fiind singurul proroc al Vechiului Testament alături de Sfântul Ioan Botezătorul, care este consemnat în calendar cu cruce roșie.
Viața și activitatea Sfântului Ilie este relatată în paginile de aur ale Vechiului Testament, fiind consemnată în Cartea Regilor, viețuind pe vremea regelui Ahab, persoană care a trăit aproximativ 100 de ani și cu 800 de ani înainte de Întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Nu dorim să expunem în mod concret și amănunțit activitatea acestui mare proroc deoarece paginile Vechiului Testament vorbesc despre el, și, de asemenea, viața lui este consemnată în sinaxare și proloage, ci doar să evidențiem anumite aspecte importante care să ne îmbogățească duhovnicește.
Trebuie să amintim faptul că această sărbătoare nu a fost cinstită așa cum se cuvine decât începând cu secolul al IX-lea, mai exact în 867, atunci când înaintea unei lupte a împăratului bizatin Vasile Macedoneanul (pe atunci, general), s-a rugat lui Dumnezeu să îl ajute iar Sfântul Ilie i se arată în vis spunându-i că va birui și va deveni și împărat. Așa s-a și întâmplat, iar în urma acestei victorii, împăratul Imperiului Bizantin i-a ridicat o biserică la Constantinopol care a fost sfințită în ziua de 20 iulie, și așa, de atunci, evlavia pentru Sfântul Proroc Ilie s-a generalizat în întreaga Ortodoxie, astfel încât în Grecia sunt peste 250 de biserici închinate Sfântului Ilie iar în țara noastră în jur de 150.
Apoi, toate locurile în care a trăit au devenit adevărate zone de pelerinaj; știm faptul că Sfântul Ilie a fost prigonit și s-a perindat în trei țări: în Tirul Sidonului – locuind la femeia din Sarepta Sidonului undei îi înviază fiul (Libanul de astăzi), pe Muntele Carmel și la pârâul Cherit din Hozeva – unde este hrănit de un corb (în Israel), apoi în Egipt, pe Muntele Horeb.
Sfântul Proroc Ilie este unul dintre marii proroci ai Vechiului Testament și ai Dumnezeului celui Viu, cel pe care Dumnezeu îl ascultă și închide cerul pentru trei ani și șase luni, i se arată pe Muntele Horeb în suflare de vânt. Vechiul Testament consemnează foarte multe minuni săvârșite de acest sfânt: înmulțirea undelemnului și a făinii, pogorârea focului din cer, aducerea ploii ș.a.
Ceea ce este foarte important de amintit este faptul că Sfântul Ilie nu a gustat moartea, adică nu a murit, ci a fost înălțat de Dumnezeu la cer într-o căruță de foc, lăsându-l urmaș pe Elisei din porunca lui Dumnezeu.
De asemenea, în Noul Testament, Sfântul Ilie se arată la momentul Schimbării la Față a Domnului pe Muntele Tabor, alături de Moise (conform Matei 17) și se va mai arăta la a doua venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, împreună cu Enoh, ca Înaintemergător.
Să ne rugăm Sfântului Proroc Ilie să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi, să-l rugăm să dăruiască pământului și animalelor ploi liniștite și răcoroase la vreme potrivită, iar la a doua venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos să ne fie apărător, sprijinitor și iertător!
Pr. Adrian Dobreanu















