Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina (Luca 12, 16–21) este un răspuns al Mântuitorului nostru Iisus Hristos la o problemă ridicată de cineva din mulțime, expusă cu câteva versete înaintea de aceasta (cf. 12, 13–16), dar nu în legătură cu o moștenire, așa cum s-ar crede inițial, ci cu un moștenitor, fiindcă Mântuitorul observă lăcomia de avere a persoanei respective. Astfel, în acest context, Hristos le spune această pildă pe care Biserica a rânduit-o spre a fi citită în cadrul Sfintei Liturghii în duminica a 26-a după Rusalii.
Viața noastră nu stă în belșugul avuției, după cum ne spune și Hristos înainte de a zice pilda: „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui” (Luca 12, 15).
A fi bogat nu este un păcat. Nu e păcat atâta timp cât tu ca și persoană nu îți asumi meritele câștigului tău. De ce? Pentru că Sfânta Scriptură ne spune și ne învață faptul că orice dar și câștig cinstit, obținut cu trudă, vine de Sus, de la Dumnezeu. Însă, „iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns cu multe dureri” (I Timotei 6, 10).
Bogatul din Evanghelie s-a văzut înainte de toate pe sine în loc să se îndrepte spre Cel care i le-a dat. Optica și perspectiva au fost greșite pentru că nu a privit spre Dumnezeu. Cum s-a văzut bogatul? Stăpân, și nu administrator al lucrurilor materiale! Dar nu numai el, ci și noi încurcăm cu bună știință perspectiva. Nu noi suntem stăpâni peste comorile noastre, cu atât mai mult, nici asupra sufletului. Bogatul credea că bunăstarea sufletului său constă în mâncare, băutură și hambare. Oare, nu mulți dintre noi nu credem la fel?
Înainte de toate, oricât de pricepuți și experimentați am fi în cele ale practicării agriculturii și orice fel de utilaje speciale sau îngrășăminte vom folosi, totuși, țarina, pământurile, nu vor rodi întotdeauna așa cum ne dorim noi. Dacă nu este ploaie la vreme potrivită, recolta poate fi compromisă. În acest context, marele poet Octavian Goga a spus niște cuvinte de aur: „țăranul român este cea mai religioasă ființă”, pentru că adevăratul lucrător al pământului nu are nicio șansă dacă nu îl ajută Dumnezeu.
Din toate pildele rostite de Mântuitorul Hristos, peste jumătate dintre ele au legătură cu averile. Spunea cineva un lucru foarte interesant și anume că, cu cât apropii cea mai mică monedă de ochi, ea îți va acoperi lumina ochilor și nu vei mai putea vedea nici măcar soarele. Ce înseamnă aceasta? Că trebuie să privim în primul rând spre Dumnezeu, apoi spre aproapele nostru și nu doar înspre noi.
Spre finalul fragmentului biblic citim că Dumnezeu se adresează omului cu apelativul „Nebune!” Parcă ne șochează acest limbaj al lui Dumnezeu! Dar, ne tâlcuiesc Sfinții Părinți, că numai un om nebun, care să nu fie întreg la minte, poate crede că împlinirea sa în această viață se rezumă doar la bani, câștig și realizări.
Așa cum omul, călător fiind pe acest pământ, își pregătește planurile și își tocmește viața într-un fel sau altul, cu atât mai mult îi este de trebuință să își pregătească veșnicia, adică sufletul, entitate vie, care ni s-a dat și care nu este al nostru, ci este în stăpânirea Proniatorului; din acest motiv, la un moment dat, ni se va cere și fiecare vom da socoteală și răspuns înaintea lui Dumnezeu.
Un fapt este însă cert: sufletul ne-a fost dat de Dumnezeu atunci când am primit viață, și ni-l va lua atunci când viața biologică se va sfârși, deoarece sufletul îi aparține Creatorului nostru. În timp ce mulți dintre noi fugim de moarte, de fapt, alergăm înspre ea!
Pr. Adrian DOBREANU
Citește și
Pr. Adrian Dobreanu: „… și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu!” – Scurtă meditație la Duminica a 23-a după Rusalii
