Despre Marea Unire, la Catedrală, în prima duminică a Postului Crăciunului (GALERIE FOTO)
Permalink

Despre Marea Unire, la Catedrală, în prima duminică a Postului Crăciunului (GALERIE FOTO)

Duminică, 18 noiembrie, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. În timpul Sfintei Liturghii, Părintele…

Mai mult →

Biserica susține că e singura instituție ce are un proiect de țară
Permalink

Biserica susține că e singura instituție ce are un proiect de țară

Două zile pline au trecut deja din Simpozionul naţional „Maramureşul (cu gândul şi cu fapta) spre idealul unităţii de credinţă şi de neam”, dedicat Centenarului Marii Uniri. Interesant…

Mai mult →

Trei zile se mai pot închina băimărenii la icoana făcătoare de minuni adusă de la Mănăstirea Rohia (GALERIE FOTO)
Permalink

Trei zile se mai pot închina băimărenii la icoana făcătoare de minuni adusă de la Mănăstirea Rohia (GALERIE FOTO)

Hramul bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Baia Mare, de joi, 8 noiembrie a oferit ocazia credincioşilor din Baia Mare şi din împrejurimi să se închine la…

Mai mult →

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Rohia va fi adusă în Baia Mare
Permalink

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Rohia va fi adusă în Baia Mare

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rohia va fi adusă în biserica ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Baia Mare pentru închinare, cu ocazia hramului…

Mai mult →

Episcopul Iustin, impresionat de Corul „Buciumenii Chioarului” (GALERIE FOTO)
Permalink

Episcopul Iustin, impresionat de Corul „Buciumenii Chioarului” (GALERIE FOTO)

În 4 noiembrie, cea de-a 22-a duminică după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Buciumi din Protopopiatul Chioar, cu…

Mai mult →

La doi ani de la despărțirea de arhiepiscopul Justinian (GALERIE FOTO)
Permalink

La doi ani de la despărțirea de arhiepiscopul Justinian (GALERIE FOTO)

Marţi, 30 octombrie, la împlinirea a doi ani de la trecerea la cele veşnice a arhiepiscopului Justinian, preasfinţitul părinte Iustin, episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba Parastasului de…

Mai mult →

„Hristos este alungat din societate” – o părere venită de la vârful episcopiei
Permalink

„Hristos este alungat din societate” – o părere venită de la vârful episcopiei

PS Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat duminică,  la Catedrala „Sfânta Treime” din Baia Mare, liturghia, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi, a hirotonit…

Mai mult →

Doi ani fără IPS Justinian
Permalink

Doi ani fără IPS Justinian

Marți, 30 octombrie, se împlinesc doi ani de când Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian Chira a trecut la cele veșnice. Cu acest prilej, la Mănăstirea Rohia se va săvârși…

Mai mult →

PS Părinte Episcop Iustin a luat-o pe ”Calea Sfinților”
Permalink

PS Părinte Episcop Iustin a luat-o pe ”Calea Sfinților”

PS Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a participat  și astăzi la lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,desfășurate la Reședința Patriarhală. În ședința de joi Preafericitul Părinte…

Mai mult →

Din 1990,  a crescut cu 70% numărul clericilor și cu 40% cel al parohiilor din Episcopia Maramureșului și Sătmarului
Permalink

Din 1990, a crescut cu 70% numărul clericilor și cu 40% cel al parohiilor din Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Sâmbătă, 20 octombrie, la Mănăstirea Măriuş (Protopopiatul Satu Mare) a avut şedinţa extraordinară a Adunării Eparhiale. Adunarea a fost dedicată marcării apropiatului Centenar al Marii Uniri de la…

Mai mult →