Vacek – proză de Marian Ilea (XXI) - 2 ore în urmă
„De Moș Nicolae”: Glasuri curate de copii au umplut Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare - 3 ore în urmă
Dominic Fritz și „bugetul curcubeu” - 3 ore în urmă
Sorana Cîrstea se retrage din tenis - 3 ore în urmă
Cadou de Moș Nicolae pentru micii pacienți: Dr. Alina Nistor se alătură echipei Spitalului Municipal Sighetu Marmației - 4 ore în urmă
6 decembrie – Sărbătoarea populară Moș Nicolae (Sânnicoară) - 4 ore în urmă
A fost lansat noul site al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului - 4 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș – 6 decembrie 2025 - 5 ore în urmă
Maramureșenii au dat culoare celei de-a III-a ediții a evenimentului „România 1000” - 15 ore în urmă
Victorie la 20 de goluri diferență a „tricolorelor” în al doilea meci din grupele principale ale Campionatului Mondial - 15 ore în urmă
A fost hram la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe” și „Sfinții Trei Ierarhi” din Ieud
Duminică, 4 mai, a treia după Paști, a Mironosiţelor, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Mănăstirea cu hramurile „Sfinții Trei Ierarhi” și „Sfintele Femei Mironosițe” din localitatea Ieud, Protopopiatul Vișeu, cu ocazia serbării hramului așezământului monahal.
„Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe” și „Sfinții Trei Ierarhi” din Ieudul Maramureșului are o istorie străveche. Este vatră istorică de mănăstire, soră cu Mănăstirea Perii Maramureșului, cu Mănăstirea Bârsana, cu mai multe mănăstiri voievodale, istorice, ctitorii ale familiei Drăgoșeștilor și Bogdăneștilor, și a dispărut în negura istorie atunci când au dispărut, după 1700, multe mănăstiri ortodoxe din Transilvania.
Deci, este de secol XIV, vatra. Au rămas pietrele de la temelia vechii biserici și au rămas urmele și pașii monahilor care au viețuit aici, ai episcopilor care au slujit aici, episcopii străvechi, Episcopia Maramureșului, mărturisitoare și mult pătimitoare. Și din cărbunii rămași în vatra acestei mănăstiri s-a renăscut, a reînviat această mănăstire, la inițiativa Părintelui Alexandru Brici, împreună cu credincioșii din istorica localitate Ieud.
În anul 2000 au început demersurile pentru reînvierea mănăstirii. În 2003 s-a construit această monumentală biserică, de o înălțime excepțională, inspirație maramureșeană, apoi a fost încredințată, mănăstirea, o vreme în administrarea Maicii Starețe de la Bârsana, care a construit turnul Clopotniță, foarte frumos, iar din 2016 a venit Maica Mihaela Popan, fiică a locurilor, din localitatea vecină de naștere, și a preluat mănăstirea, urmând să ducem mai departe construcția unui ansamblu monahal adevărat, o casă monahală care este proiectată deja și așteptăm ultimele intervenții al arhitectului la proiectul casă monahală în stil maramureșean, care va completa ansamblu cu acest frumos Altar de Vară, construit tot în timpul în care administra Maica Filofteia de la Bârsana mănăstirea, și, împreună cu primăria, cu autoritățile locale, sperăm să construim noua casă, să închidem ansamblu monahal, deoarece mănăstirea aceasta, ca și celelalte din salba de mănăstiri de pe Valea Izei, sunt în atenția noastră și sunt foarte importante.
Începem cu mănăstirea Săpânța Noul Peri, cea mai înaltă biserică de lemn din Eparhie, din România, din Europa, poate chiar din lume. Apoi este ansamblu monahal de la Bârsana, unic și cunoscut în toată lumea. Este această mănăstire care se dezvoltă, care a stagnat puțin, pentru că n-am avut viețuitori adecvați și care se va dezvolta și în atenția noastră, de aceea și venim în această sărbătoare, și apoi este mănăstirea Dragomirești și acolo un ansamblu monahal deosebit, proiectat de arhitectul Cordoș, ca toate celelalte de altfel.
Am instituit acest hram de primăvară, după Sfintele Paști, deoarece hramul istoric sau tradițional care a fost dat este în iarnă. Noi nu putem veni niciodată la hramul din iarnă. Am instituit acest hram și am așezat mănăstirea, când am ridicat-o la nivel de mănăstire, în 2017, sub ocrotirea Femeilor Mironosițe, pentru că va fi mănăstire de măicuțe. Acesta va fi hramul principal, celălalt va rămâne hram de iarnă. Și venim de fiecare dată pentru a face tradiție.
Dacă vine episcopul, se adună încet și credincioșii și se face o sărbătoare frumoasă și intră în conștiința credincioșilor de pe Valea Izei, cum au intrat și celelalte mănăstiri, și se face încă o sărbătoare în Ieud, sunt privilegiați, pentru că noi venim și de hramul bisericii din Parohie, deci am spus că vom muta sărbătoarea, vom veni mai mult aici. Venim, de obicei, și la hramul care este și el tradițional, înființat de Înalpreasfințitul Părintele Episcop Justinian, de Buna Vestire, sau duminică, înainte sau după, și apoi venim încă o dată aici. Puține localități au două prezențe ale episcopului într-un an de zile, cele mai multe nu au niciodată, au foarte rar, o dată la 5-10 ani, așa cum sunt sărbătorile și invitațiile pe care le fac comunitățile în funcție de evenimente.
Dar iată că Dumnezeu ne ajută să le facem bucurie celor din Ieud și celor care vin, că vin foarte mulți, vremea a fost și astăzi minunată. Straiele acestea, ale pruncilor din Maramureș și cocoanele părintelui Horațiu Brici, care cântă, care cântă în corul bisericii, sunt minunate, coconii din Ieud sunt minunați, ca și toți pruncii și coconii voievodali ai Maramureșului voievodal. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate! Hristos a Înviat!”, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.
Sfânta Liturghie Arhierească
Soborul slujitor a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, vicar eparhial administrativ, Pr. Mihai Chira, protopopul Vişeului, Protos. Iosif Petra, egumenul Mănăstirii Dragomireşti, Pr. Călin Vlad, secretar protopopesc, Pr. Dinu Horaţiu Brici din Ieud Centru, Pr. Ilie Pop, slujitor al Mănăstirii, Pr. Gavriș Vancea din Săliștea de Sus Centru, Pr. Ioan Narcis Ierima, din Săliștea de Sus I, din Pr. George Magdău din Şieu, Pr. Vasile Brendea din Ieud Plopşori, Pr. Vasile Cozma, Rozavlea, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizare, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol.
Răspunsurile au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Florian Vois, iar la priceasnă a cântat Arhid. Vlad Verdeș.
La Sfânta Liturghie s-au rugat alături de sobor şi credincioşi primarul Nicolae Traian David al Ieudului, membru în Adunarea Eparhială, Maica stavroforă Filofteia Oltean, stareţa Mănăstirii Bârsana, cea care s-a ocupat de ridicarea schitului până la venirea maicii stareţe Mihaela Popan, Maica Nectaria – stareța Mănăstirii Botiza, și Maica Agnia de la Episcopia Sălajului.
Cuvântul de învățătură
Bogatul cuvânt de învățătură, rostit de Preasfințitul Părinte Iustin, s-a referit la Femeile Mironosițe și la rolul lor în perioada cât Mântuitorul a trăit în mijlocul pământenilor, precum și după Înviere, fiind primele cărora li S-a arătat.
La final, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Casian Filip, a adus mulțumirile de rigoare tuturor celor implicați în momentul sărbătoresc și a oferit, din partea obștii monahale și a maicii starețe, o icoană a Mântuitorului și un coș cu flori, informează Andrei Fărcaș – redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”.
Foto: Arhid. Vasile Pop – consilier eparhial pentru protocol














