De sărbătoarea închinată Sfinților Mărturisitori Ardeleni, marți, 21 octombrie, cu binecuvântarea și din încredințarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, preacuviosul părinte arhimandrit Ioachim Tomoiagă, consilier și delegat eparhial, a slujit la Parohia Ortodoxă „Înălțarea Domnului” – Moisei II, Protopopiatul Vișeu, cu ocazia comemorării Martirilor de la Moisei.
După Sfânta Liturghie, s-a mers în procesiune la Monumentul Eroilor de la Moisei unde a fost săvârșită o slujbă de pomenire în prezența credincioșilor și a autorităților locale și județene.
Cu această ocazie au fost pomenite numele celor 29 de eroi martiri împuşcați de hortiştii unguri, în 14 octombrie 1944, în cele două case, una devenită memorială, situată la marginea drumului.
„Atunci, în casa respectivă, sângele curs din corpul martirilor era până la gleznă”, povestea un supraviețuitor.
Moiseiul a trecut prin teroare, cele 300 de case fiind distruse prin incendiere, iar oamenii au plecat în munţi, ca să nu fie omorâți, precizează pr. Adrian Dobreanu.
Mesajul Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, cu ocazia comemorării Martirilor de la Moisei
„Ansamblul Memorial al Martirilor de la Moisei – un Altar al Memoriei Naționale”
Ne aflăm astăzi într-un loc încărcat de istorie și durere, dar și de demnitate și curaj: Ansamblul Memorial al Martirilor de la Moisei.
Acest monument, creat de renumitul sculptor Vida Gheza, ridicat inițial din lemn în anul 1966 și transpus ulterior în piatră, nu este doar o operă de artă, ci și o pagină vie din istoria poporului nostru.
El amintește de evenimentele tragice din 14 octombrie 1944, atunci când 29 de români nevinovați au fost uciși de trupele horthyste aflate în retragere.
Cele douăsprezece coloane ale Ansamblului, dintre care două poartă chipuri umane, stau astăzi ca martori tăcuți ai unei crime cumplite, dar și ca simbol al rezistenței și identității noastre.
Jertfa si demnitatea martirilor
Este greu să rostești cuvinte în fața unei asemenea jertfe. Aici, în Moisei, nu au murit doar 29 de oameni. A murit un întreg univers de familii, speranțe și visuri.
Ei nu au fost soldați înarmați, ci oameni simpli – țărani, părinți, fii, frați – smulși din casele lor și dusi la moarte doar pentru faptul că erau români.
În tăcerea acestui loc, inimile noastre se pleacă în fața jertfei și suferinței celor care au fost smulși din casele lor și uciși cu cruzime.
Ei nu au avut parte de apărare, nici de judecată. Au avut doar credință, unitate și dragoste de neam. Așa cum spune Sfânta Scriptură: „Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a acelora este Împărăția Cerurilor”.
Jertfa lor nu este uitată de Dumnezeu. Ea a devenit rugăciune și strajă pentru acest pamânt.
Vântul care bate printre coloane parcă poartă încă glasurile lor, iar chipurile sculptate par să privească peste timp, cerându-ne să nu uitam. Durerea lor nu mai poate fi alinată, dar amintirea lor poate fi cinstită.
Astăzi, le aprindem lumânări și ne plecăm capetele, cerându-I Bunului Dumnezeu să le odihnească sufletele în pace și lumină vesnică.
Exemplul lor pentru urmași sau lecția memoriei naționale
Fiecare treaptă care urcă spre monument ne apropie nu doar de piatră și istorie, ci și de suferința lor.
Martirii de la Moisei nu ne-au lăsat în urmă doar o tragedie, ci o lecție de demnitate. Ei au plătit cu viața pentru ceea ce noi astăzi numim libertate, identitate și dreptul de a fi stăpâni pe propriul pamânt.
De aceea, acest loc nu este doar un monument de piatră, ci un altar al memoriei naționale. Datoria noastră, a celor care trăim astăzi, este să păstrăm această memorie vie, să o transmitem copiilor și urmașilor noștri, ca pe un legământ: niciodată să nu mai trăim asemenea vremuri.
Să fim demni de sacrificiul lor. Să transformăm durerea lor în forță, suferința în solidaritate și jertfa lor în lumină pentru generațiile viitoare.
Astăzi, datoria noastră, ca urmași si ca reprezentanti ai unei națiuni libere, este să păstrăm memorie lor vie. Să o apărăm prin fapte, nu doar prin cuvinte. Să învățăm din jertfa lor ce înseamnă unitatea, demnitatea și dragostea de țară.
Monumentul Eroilor de la Moisei se înalță asemenea unei rugăciuni de piatră, în care formele rigide ale statuilor capătă viață prin armonia lor comună. Fiecare siluetă pare a fi o voce tăcută, înalțatăspre cer, un ecou al celor care au căzut pentru libertate. Împreună, aceste figuri nu sunt simple blocuri sculptate, ci mărturii vii ale unui destin colectiv, unite într-un dialog fără cuvinte cu generațiile care vin.
Acest monument nu este doar o piatră ridicată spre cer, care vorbește tăcut despre jertfa înaintașilor noștri vrednici. Este un legământ între trecut și viitor, o chemare la conștiință, demnitate, unitate și memorie națională. În tăcerea solemnă a Ansamblului, piatra și cerul se îmbrățișează, iar memoria devine nu doar amintire, ci forță vie, care ne leagă de rădăcinile noastre și ne obligă să cinstim trecutul demn și glorios al înaintașilor, chiar dacă acesta s-a temeluit pe suferință și jertfă.
Cinstirea memoriei eroilor de la Moisei, nu este doar o obligație morală, ci o datorie sacră, prin care urmașii participă conștient la lucrarea tainică a continuității spirituale. În acest sens, memoria eroilor devine un spațiu al comuniunii dintre timpuri, iar datoria de a o cinsti se transformă într-un act teologic al fidelității față de demnitatea natională și față de veșnicia în care aceștia au fost așezați.
Astfel, pentru noi, în calitate de urmași, acest act de recunoștință istorică este o datorie sacră, prin care urmașii participă la continuitatea spirituală a neamului, asumându-și responsabilitatea de a transforma jertfa înaintașilor în memorie națională eternă.
Glorie eternă Eroilor de la Moisei!
† Iustin
Episcopul Maramureșului și Sătmarului
Foto: Arhid. Vlad Nechita – Inspector eparhial pentru catehizarea tineretului
Citește și
Casa Martirilor de la Moisei adăpostește valoroase obiecte care au aparținut țăranilor împușcați mișelește în 14 octombrie 1944
