Share
Penitenciarul Baia Mare a derulat o activitate preventivă și educativă, dedicată copiilor din medii defavorizate

Penitenciarul Baia Mare a derulat o activitate preventivă și educativă, dedicată copiilor din medii defavorizate

Copiii proveniți din medii defavorizate, implicați în activitățile centrului din cadrul Asociației Pirita Children Baia Mare au luat parte, în data de 5 martie, la o activitate preventiv-educativă derulată de către Penitenciarul Baia Mare.

Întâlnirea a reunit aproximativ 15 elevi din ciclul primar, având ca scop informarea acestora cu privire la respectarea regulilor și a legilor, dar și conștientizarea consecințelor încălcării lor. Discuțiile purtate în cadrul întâlnirii au subliniat, totodată, necesitatea unei conduite adecvate atât în comunitate, cât și în mediul școlar.

Un moment-cheie al întâlnirii a fost constituit de prezentarea activității din mediul penitenciar, elevii descoperind care sunt responsabilitățile și rolul polițistului de penitenciare, precum și echipamentele utilizate în activitatea profesională.

Penitenciarul Baia Mare se implică activ în susținerea inițiativelor educative și preventive dedicate copiilor și tinerilor, prin demersuri care contribuie la cultivarea unor valori sociale precum respectul, responsabilitatea și respectarea normelor sociale.

Larisa Viragh


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu