Share
Paști tradițional cu datina agrară în Maramureș: Obiceiul vestit al Udătoriului de marea sărbătoare revine în 2023 cu program artistic la Șurdești!

Paști tradițional cu datina agrară în Maramureș: Obiceiul vestit al Udătoriului de marea sărbătoare revine în 2023 cu program artistic la Șurdești!

Paști tradițional cu datina agrară în Maramureș: Obiceiul vestit al Udătoriului de marea sărbătoare revine în 2023 cu program artistic la Șurdești!

A 23-a ediție postdecembristă a celebrului obicei, Udătoriul din Șurdești, va avea loc în a doua zi de Paști, în 17 aprilie 2023, după trei ani de pauză, 2020, 2021, 2022, cauzate, fie de pandemie, fie de criza ucraineană.

Evenimentul va debuta imediat după Sfânta Liturghie din a doua zi de Paști, după ora 12.00. Primarul Ioan Mircea Tentiș arată pentru DirectMM.ro că are loc toată activitatea, după datina din anii anteriori și că artiști iubiți de public vor urca pe scenă.

„În a doua zi de Paști, în 17 aprilie 2023, vom porni de la Sfânta Liturghie, de la Biserica Monument UNESCO, către casa Udătoriului. Aici vor avea loc activitățile conform tradiției. Apoi, vom merge către scena de lângă Biserica Ortodoxă. Avem deja Udătoriul, dar încă nu putem dezvălui numele său. La scenă vom avea un program artistic cu cântăreți foarte iubiți și tinere talente. Vom avea mai multe nume cunoscute”, arată pentru DirectMM.ro Ioan Mircea Tentiș.

Udătoriul special din Șurdești

A doua zi de Paşte, la Şurdeşti este sărbătorit cel mai harnic om din sat, primul ieşit la muncile câmpului (”udătoriul”) cu condiţia să fie căsătorit, să aibă copii şi să fie om de vază. Ceremonialul începe imediat după slujbă, când are loc “confruntarea” între tinerii aleşi şi diac, care este ”mituit” cu un litru de palincă să deschidă biserica. Apoi, în tinda bisericii este anunţat udătorul şi este adus în faţa preotului pentru a primi dezlegarea obiceiului. Tot atunci sunt alese şi “funcţiile”. Patru feciori primesc funcţia de sfetnici, dintre care unul este comarnic, iar alţi patru sunt jendari. Se mai alege un şef de post, un judecător, mulţitor, scăzător, adică cei care măresc sau scad pedeapsa, doctor, boacter, sanitari, păcurar, porcar.

După împărţirea funcţiilor, alaiul porneşte la casa celui care va fi udat, pentru a-l duce la râu. Ei nu au voie să îl ia de acasă până când nu vor găsi o moneda pe care udătorul o ascunde într-o buturugă. După găsirea banului, alaiul merge la râu, unde udătorul este dus cu o tileguţă.

Pe tot parcursul drumului până la râu, udătorul va încerca să fugă de trei ori, conform tradiţiei, pentru a încerca să scape de plata mesei pentru toţi invitaţii. Ajunşi acolo, acesta este udat cu apă, iar el îi udă pe cei tineri pentru a transmite mai departe tradiţia. Se întorc apoi la casa celui udat, unde se ţine petrecerea. La finalul sărbătorii, cei care au jucat în timpul postului ori feciorii care au mers la fete sunt judecaţi. Judecătorul dă pedeapsa, doctorul pune diagnosticul, mulţitorul măreşte pedeapsa, scăzătorul scade din ea, iar comarnicul îndeplineşte sentinţa, lovindu-l pe acuzat în talpă cu maiul. Cel pedepsit poate face recurs, dând înapoi loviturile comarnicului. Obiceiul se numeşte astfel datorită celor din sat care îl udă pe sărbătorit. Bătrânii spun că obiceiul se ţinea a doua zi de Paşte în situaţia în care Sfântul Gheorghe cădea înainte de Paşte, deci în post. Altfel, sărbătorirea celui mai harnic om din sat se făcea de Sfântul Ghorghe. Obiceiul este unul agrar, care face trimitere la reînvierea naturii, la renaştere, arată acasalaromani.ro.

Lista artiștilor care cântă

La solicitarea DirectMM.ro, avem și lista artiștilor care vor cânta pe scena amplasată de Primăria Șișești, în 17 aprilie 2023. Evenimentul este organizat de administrația locală, în colaborare cu Consiliul Județean Maramureș și Centrul de Conservare aTradițiilor Populare Maramureș.

Vor cânta artiștii: Victoria și Bogdan Bizău, Năstăcuța Iuga, Alexandra Pop, Iuliana Demian, Daniel Pop. Ca artiști locali vor fi prezenți: Raluca Coroian și Paul Crăciun, surorile Raluca și Georgiana Pintzoi, Petruța Nichita, Georgiana Ghișa, Augustina Băban, Ansamblul „Vasile Lucaciu” din Șișești și Ansamblul „Florile Cosăului” din Budești. Se arată vreme bună, conform estimărilor meteorologice din prezent.

C.Ț.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu