Ceea ce a apărut astăzi în presă a lăsat pe mulți oameni fără cuvinte. Un bărbat de 45 de ani a fost găsit decapitat într‑un apartament închiriat în regim hotelier din Timișoara, dar nu într‑un accident sau din întâmplare, ci după ce și‑a construit singur instrumentul care i‑a adus sfârșitul. Este un caz cutremurător, care ne zguduie pe dinăuntru și ne face să ne întrebăm despre sensul suferinței.
Potrivit anchetei preliminare, polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost chemați astăzi, 19 ianuarie 2026, într‑un apartament de pe strada Marginii, după ce persoana care administra locuința nu a mai primit niciun semn de la chiriaș. Când au intrat, au găsit un bărbat fără viață într‑o poziție greu de privit, iar lângă el, o ghilotină improvizată, construită de el însuși.
,,Surse din anchetă spun că bărbatul avea domiciliul în Timișoara și că, în locuință, au fost găsite mai multe indicii care arată că decesul ar fi fost provocat intenționat. Bărbatul s-a folosit de lemne, a luat ceva care părea a fi o plită de sobă, a ascuțit-o într-o parte și a agățat de ea gantere și o funie. Practic, și-a construit propria ghilotină de care s-a folosit pentru a-și pune capăt zilelor.” scrie publicația Gândul.
Pare greu de înțeles cum a ajuns un om să își pună capăt zilelor într‑un mod atât de brutal. De multe ori, când citim despre sinucideri sau tragedii, rămânem fără cuvinte. Dar aici nu este doar un gest impulsiv, bărbatul și‑a planificat totul, a construit un dispozitiv improvizat și a lăsat două bilete de adio în care își asumă în totalitate fapta.
Cei care îl cunosc spuneau că era un om simplu, inginer de meserie, cu responsabilități, cu greutăți, ca fiecare dintre noi. Sursele judiciare spun că declarațiile din biletele de adio ar fi arătat o decizie asumată, o durere profundă legată de divorțul dureros prin care a trecut.
„-Nu e nicio panică. Așa am vrut eu să fie. Sună la Poliție.”
Când ai impresia că ai pierdut totul, familie, prieteni, viitor, mintea ta se poate închide, te poți simți izolat, abandonat, chiar și atunci când ești înconjurat de oameni. Și atunci, în capul tău, gândurile se întorc asupra ta ca un labirint fără ieșire. Aceasta pare să fi fost situația tragică a bietului om.
Biletele găsite în apartament sunt parte din povestea sa. Nu sunt doar rânduri pe hârtie, ci sunt strigătele unei inimi sfâșiate. În ele, bărbatul ar fi cerut, în felul său, să fie lăsat în pace, să nu fie confundat gestul său cu un accident, să se înțeleagă că alegerea a fost a lui. Așa cum spun anchetatorii, dorința lui a fost clară: și‑a asumat totul și și‑a organizat singur sfârșitul.
Este greu să nu treacă prin mintea ta gândul: „Ce l‑a făcut să ajungă aici? Ce durere poate fi atât de mare?”. Când un om ajunge să își construiască propria ghilotină, ceva în sufletul său s‑a rupt într‑o secundă. Și nu putem să nu ne întrebăm câți oameni singuri, părăsiți, cu inima grea, trec printr‑o suferință pe care o ascund în tăcere, fără să le dea nimeni o mână de ajutor.
Câteodată, când o familie se destramă, lumea se prăbușește pentru unul dintre cei doi. Un divorț, o despărțire, poate fi începutul unei lungi perioade de suferință. Mulți își ascund suferința, o înghit în tăcere, se prefac că totul e bine, până când vine un moment în care nu mai pot suporta povara.
Să nu uităm că în spatele fiecărei știri de genul acesta este un om care a simțit că nu mai există speranță.
Și chiar dacă metoda în sine, o ghilotină improvizată, șochează și pare barbară, acest gest este un apel la empatie, la o realitate dureroasă a omului părăsit, rănit și fără sprijin. Nu e o laudă a gestului său, dimpotrivă, e un semnal de alarmă pentru toți cei care trec printr‑o criză sufletească să caute ajutor, să vorbească, să nu se închidă în sine.
Povestea tragică din Timișoara ne lovește mai adânc decât majoritatea știrilor obișnuite. Ne amintește că nimeni nu este invincibil la durere, că suferința poate căpăta forme greu de imaginat și că, uneori, oamenii din jurul nostru duc poveri pe care nu le vedem. În loc să judecăm sau să rămânem reci, poate că e momentul să ne gândim cum putem fi mai atenți unii cu alții, să vedem dincolo de aparențe și să oferim sprijin atunci când este nevoie.
Vasile Petrovan
