În ziua de astăzi, a pleca dincolo de graniţă este ceva obişnuit, însă înainte de ’89 puţină lume avea această posibilitate.
Maramureşenii care au trăit în acele vremuri spun că oamenii de rând nici măcar nu aveau curaj să se gândească la asta. În plus, cei care totuşi riscau şi erau prinşi erau aspru pedepsiţi.
„În acea perioadă nu puteai circula în afara ţării. Erau câteva posibilităţi prin care puteai pleca în alte ţări şi anume, daca erai sportiv mergeai cu echipa, dar erai supravegheat strict, apoi în cazuri extreme de boală, dar foarte greu, după zeci de aprobări şi verificări primeai viza.
Apoi, mai puteai pleca ca turist, cu grup organizat, dar trebuia să ai o familie exemplu, să fi „neam” cu cineva sus pus, nu oricine putea face asemenea vacanţe sau excursii. Dacă erai în vreo funcţie şi aveai rudenii în străinătate îţi puteai pierde serviciul. Nimeni nu avea curaj să povestească despre frate, părinți, veri aflați în alte ţări. Mulţi fugeau peste graniţă , unii reuşeau alţii nu. Aşa a fugit şi Nadia Comăneci, dar a fost ajutată şi avea şi bani. Pedeapsa era închisoarea daca erai prins.
Apoi, celor care plecau, adică fugeau ilegal, li se confisca avere, iar familia rămasă avea multe de suportat de la securitate şi autorităţi. Legal puteai pleca cu paşaport diplomatic, daca erai ambasador sau cei din aparatul de stat. Ei aveau drepturi mari şi privilegii, dar cetățeanul de rând nici nu avea curaj să se gândească să plece”, spune Viorica N.
„Am rezolvat pașaportul cu intervenție, că altfel era cam greu”
Pe de altă parte, sunt şi maramureşeni care au reuşit să facă asta. Cu puţin ajutor, au reuşit să aibă parte de călătorii turistice în plină perioadă comunistă.
„Am să vă relatez cum am reușit eu să plec în străinătate în Epocă. Împreună cu un prieten ne-am propus să facem o călătorie în trei Țări Socialiste pe vremea respectivă, că de Țări Occidentale nu putea fi vorba. Am plănuit să mergem în Ungaria, Cehoslovacia (nu erau divizați atunci) și Polonia, o călătorie turistică cu trenul, cu 50% reducere, cu traseu prestabilit. Am rezolvat pașaportul cu intervenție, că altfel era cam greu.
După ce am obținut pașaportul a trebuit să mă duc la Biroul Personal la întreprinderea unde am lucrat și după o oră în care mi s-a prelucrat modul de comportare în străinătate am putut pleca. Am ieșit din ţară pe la Oradea, Episcopia Bihor, controlul bagajelor s-a făcut la Oradea și acolo ne-am urcat în Trenul internaţional București-Budapesta. Trenul era păzit după sosirea în gara Oradea de şase militari din zona de frontieră, care stăteau în dreptul ferestrei compartimentului unde se făcea controlul pașaportului de către organele abilitate Grănicerești. Se punea viza și după verificări minuțioase ale vagoanelor, inclusiv și în plafon, trenul primea liber. Ajunși în Ungaria se întâmplă același lucru: cu militari de paza trenului, verificări, control pașapoarte și vama se făcea în tren (…), povesteşte Alexandru Sollosy, un băimărean.
De asemenea, acesta continuă: „Șederea în Ungaria a fost frumoasă , mâncare bună și ieftină, banane, portocale, curmale etc. la discreție până și în gări erau automate de sandwich cu pui sau șnițel și tot felul de răcoritoare. Am vizitat Budapesta, am stat patru zile, a fost super. Pe lângă banii de acasă am mai făcut vânzări din ce am avut cu noi. Ştiu că am vândut și pijamaua și am cumpărat cadouri pentru acasă. Apoi ne-am continuat călătoria spre Cehoslovacia, am ieșit pe la Komarovo către munții Tatra prin Zvolen și Banska-Bistrita, unde în timpul Războiului s-au jertfit mulţi militari români, dovadă cimitirele militare din cele două localități, pe care localnicii le întrețin cu cinste, pentru că i-au eliberat de nemți.
Apoi am ajuns la Zilina sub Tatra după vreo două ore de tuneluri și viaducte (…). La Zilina a fost minunat, un oraș de munte cu pârtii de schi, dar și piscine permanent încălzite, localuri cochete, am fost foarte bine primiți (…). Apoi plecarea spre Polonia, la graniță același formalități, dar mai severe. Şi acolo a fost minunat. A urmat apoi întoarcerea, formalitățile s-au repetat. În concluzie, era strictețe față de acum”.
L.C.H.
