Patru eleve de la „Lucaciu”, locul I la Concursul Național de voluntariat și caritate „Petale-n vânt”
În weekend, Maramureșul a avut reprezentanți la Concursul Național de voluntariat și caritate „Petale-n vânt”, ediția a VIII-a, care s-a desfășurat la Zalău.
Echipa formată din patru eleve de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare, coordonate de prof. doc. Georgiana Petreuș, s-a descurcat foarte bine, reușind să obțină locul I.
„Echipajul compus din Medeea Dragoș (VIII-a), Maia Miclăuș (VII-a), Beatrice Varga (VII-a) și Bogdana Dragoș (VI-a), alături de prof. coord. Georgiana Petreuș, au cules roadele muncii a 15 instituții școlare din Maramureș, în cadrul proiectului național de voluntariat și caritate”Petale-n vânt”.
Locul I a fost obținut datorită aptitudinilor în comunicare, talentului fetelor în rezolvarea de puzzle și a imaginației de care au dat dovadă în partea artistică. Felicitări echipajului! Felicitări Maramureș!”, se precizează pe pagina Colegiului.














