Share
Opt elevi din Maramureș au obținut media 10 la Evaluarea Națională

Opt elevi din Maramureș au obținut media 10 la Evaluarea Națională

Ministerul Educației a centralizat rezultatele înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională (EN VIII) în perioada 19 – 22 iunie 2023 și a publicat rezultatele (înainte de depunerea/soluționarea contestațiilor) pe site-ul dedicat – evaluare.edu.ro.

La nivelul județului Maramureș situația este următoarea:

  • la proba de Limba și literatura română au participat 3513 de absolvenți ai clasei a VIII-a, din care 2771 au obținut note mai mari sau egale cu 5 (procent de promovabilitate 78,87%);
  • la proba de Matematică au participat 3501 absolvenți, din care 2605 au obținut note note mai mari sau egale cu 5 (procent de promovabilitate 74,40%);
  • la proba de limbă şi literatură maternă au participat 147 de absolvenți, din care 143 au obținut note mai mari sau egale cu 5 (procent de promovabilitate 97,27%).

În județul nostru s-au înregistrat 34 de note de 10 la proba de Matematică și 34 de note de 10 la proba de Limba și literatura română.

Un număr de 8 candidați au încheiat examenul cu media generală 10, aceștia provenind din următoarele unități de învățământ:

  • Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare – 2
  • Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare – 2
  • Școala Gimnazială „Alexandru Ivasiuc” Baia Mare – 1
  • Școala Gimnazială „Mircea Vulcănescu” Bârsana – 1
  • Școala Gimnazială Nr. 1 Moisei – 1
  • Școala Gimnazială Nr. 18 Baia Mare – 1

NU au fost candidați eliminați în județul Maramureș.

Rezultatele au fost publicate în centrele de examen/unități de învățământ și pe site-ul dedicat prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).

Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și joi, 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Rezultatele finale vor fi afișate în data de 4 iulie. Candidații care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai candidaților minori.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu