Trei tinere talente din Seini au strălucit pe scena Festivalului Internațional de Interpretare „Ursulețul de Aur” din Baia Mare - 11 ore în urmă
Se împlinesc 32 de ani de la tunderea în monahism a șase slujitori de seamă ai Bisericii; Cine sunt ei astăzi - 11 ore în urmă
Un nou centru de zi pentru vârstnici a fost finalizat la Rona de Jos - 12 ore în urmă
Micuță, dar talentată: Antonia Maria Oniga a câștigat Trofeul categoriei la Concursul Național „Tinere Talente” de la Bistrița-Năsăud - 12 ore în urmă
Giulia Rob, elevă a Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri” Baia Mare, a primit Trofeul Genului Muzical la Festivalul „Ursulețul de Aur” - 12 ore în urmă
Atleta Andreia Hryn a cucerit medalia de bronz în proba de aruncarea suliței la Campionatul Național U18 - 12 ore în urmă
„Învârtita Fraților Chindriș” – omagiu adus Maramureșului autentic printr-un nou proiect muzical deosebit - 13 ore în urmă
Scriitorul băimărean Flaviu Claudiu Mihali lansează volumele în versuri „Dezagregare” și „Cicatrici”, la Satu Mare - 13 ore în urmă
Părintele Alexandru Câmpeanu, fost paroh în Făureşti, distins cu Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul” – una dintre cele mai înalte distincții ale Episcopiei - 14 ore în urmă
Medalii de bronz și rezultate bune pentru sportivii LPS- structura „Aurel Vlaicu” Baia Mare în finala Campionatului Național de Atletism de la Craiova - 15 ore în urmă
În Baia Mare: Aproximativ 1.500 de angajați din învățământul preuniversitar au protestat
Aproximativ 1.500 de angajați din învățământul preuniversitar din toate colțurile județului au răspuns apelului Sindicatului Liber din Învățământ Maramureș (SLI MM) prezentându-se luni, 29 mai, la acțiunea de pichetare a Instituției Prefectului Județului Maramureș.
Prof. Ioana Petreuș, președintele SLI MM, a rezumat mai întâi acțiunile sindicale recente ce au condus la situația de astăzi din învățământ.
”În 2020, ar fi trebuit aplicată, în integralitate, Legea Salarizării. Ne mai amintim de acel acord semnat cu Guvernul, în 2018, prin care se angaja că toate categoriile de personal din învățământ vor beneficia de majorare salarială începând cu anul 2020. Nu s-a întâmplat acest lucru! Tot în 2020, a început pandemia. În 2021, în urma aprobării bugetului, Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș, la -10 grade și cu măștile pe față, cerea aceleași revendicări pe care le avem și astăzi. În categoria ”istorie recentă”, în luna februarie 2022, premierul a promis majorarea salariului personalului nedidactic. Deoarece nu și-a respectat promisiunea față de personalul nedidactic, categoria cu cele mai mici venituri din sistem, s-a pichetat Guvernul (…) În 2022, în luna decembrie, tot după votarea bugetului, SLI MM și alte organizații județene din țară au pichetat prefecturile. Pichetări au avut loc și la ministerul Educației, la Guvern și Parlament. Cu aceeași listă de revendicări pe care o avem și astăzi”, a declarat prof. Ioana Petreuș.
Liderul de sindicat a vorbit despre unicitatea acțiunii de protest de astăzi și a subliniat importanța solidarității în contextul grevei generale.
„Greva generală în care noi ne aflăm în a șasea zi nu s-a întâmplat peste noapte; guvernanții au avut timp să cugete și să ia măsuri pentru sistemul de învățământ. Acțiunile de protest s-au intensificat în acest an, în țară (…) Nu s-a mai întâmplat, în ultimii 33 de ani, să avem o astfel acțiune la final de an școlar, o acțiune cum nu a mai avut loc în ultimii 18 ani. Cred că revolta noastră a ajuns la majorat. Și dacă a atins majoratul atunci haideți să o facem ca la carte și să nu ne oprim. Greva continuă. Suntem mult prea mulți și nu au ce să ne facă”, a punctat prof. Ioana Petreuș.
În cadrul pichetării s-au reamintit motivele pentru care sindicaliștii din Educație au recurs la acțiunile radicale cuprinse în actualul calendar de proteste.
”Suntem aici pentru că personalul didactic, prin actuala Lege a salarizării, apărută în 2017, a fost nedreptățit, umilit și nu vrem să se mai întâmple la fel cu următoarea lege care este în fază de proiect pe masa Ministerului Muncii. Suntem aici pentru că personalul auxiliar nu a beneficiat de nicio majorare, indexare de peste patru ani de zile. La fel și colegii noștri care ocupă funcții de conducere, sunt în aceeași situație (…) Suntem aici pentru personalul nedidactic fără de care unitățile de învățământ n-ar fi funcționale. Mai suntem aici pentru noi, pentru a ne recupera demnitatea pe care o merită orice angajat din sistemul de învățământ și pentru a diminua haosul existent în școlile din ”România educată””, a mai spus prof. Ioana Petreuș.
Liderul SLI MM a expus, totodată, și obstacolele pe care membrii de sindicat le-au întâmpinat de la declanșarea grevei generale și a vorbit despre indolența cu care Guvernul a tratat, în tot acest timp, revendicările.
„Am asistat la presiuni și intimidări, s-a vorbit de suspendare în Revisal a contractului individual de muncă, iar, pe finalul săptămânii, au dat o ordonanță de urgență care prevede întreruperea vechimii. Această ordonanță a fost contestată la Avocatul poporului pentru că nu se schimbă regulile în timpul jocului”, a mai arătat prof. Ioana Petreuș.
În semn de solidaritate, s-au alăturat protestului de astăzi membrii sindicatului Centrului Universitar Nord din Baia Mare, cei ai sindicatului ”Spiru Haret”, precum și exponenți ai Asociației Elevilor din Maramureș.















