Share
Exclusiv: Actualizare 3: Scenariu roșu în Maramureș: „Sincer, nu știm dacă se începe fizic școala sau nu. Nu ne-am lămurit încă. Avem deja infectați la centrul de bătrâni”. Care este rata de incidență pe localități

Exclusiv: Actualizare 3: Scenariu roșu în Maramureș: „Sincer, nu știm dacă se începe fizic școala sau nu. Nu ne-am lămurit încă. Avem deja infectați la centrul de bătrâni”. Care este rata de incidență pe localități

Dacă credeți că le-ați văzut pe toate, vă invităm în comuna maramureșeană Coroieni. Începe școala sau nu? Ce știu oamenii până în prezent. Vom reveni cu detalii!

ACTUALIZARE – Primarul comunei Coroieni, Gavril Ropan, a declarat, pentru DirectMM.ro, că sunt vrei 13-14 cazuri la acest centru. „Nicidecum cazurile acestea nu ridică rata de infectare atât de mult. Cred că la noi nu va începe școala așa cum o știm”, a declarat Ropan. Bineînțeles că în comuna e satul Ponorâta, cunoscut ca fiind anti-școală, din cauza comunității arhaice de romi.

ACTUALIZARE 2 – Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș este abilitat să comunice confirmarea a 11 cazuri pozitive la Centru social pentru persoane în vârstă din comuna Coroieni, fiind vorba despre 10 beneficiari și un angajat. Direcția de Sănătate Publică Maramureș efectuează ancheta epidemiologică. Persoanele beneficiare confirmate au fost izolate în centru. Contacții direcți au fost carantinați în centru, dar și la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile. S-a procedat la dezinfecția centrului social. De asemenea, au fost dispuse măsurile specifice pentru protecția beneficiarilor și a personalului angajat din centru. Persoanele confirmate din centru vor fi internate în spital. Pentru a preveni și limita infecția cu SARS-CoV-2 la nivelul județului nostru, le reamintim cetățenilor să respecte măsurile stabilite de autorități în perioada stării de alertă, normele stabilite de specialiști, purtarea măștii de protecție în spațiile deschise stabilite prin hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, respectiv păstrarea distanței fizice de protecție sanitară și igienizarea frecventă a mâinilor.

ACTUALIZARE 3 – Coroieniul este zonă roșie, cu o rată de de incidență la 1.000 de locuitori este de 5,99. Zone galbene sunt municipiul Sighetu Marmației (1,28), respectiv comunele Bicaz (1,01), Budești (1,01), Campulung la Tisa (1,60), Desești (1,30), Fărcașa (2,99), Giulești (2,52), Oncești (1,33), Poienile Izei (1,25), Remetea Chioarului (1,39), Rona de Jos (1,00), Sarasău (2,46), Sălsig (1,20) și Stramtura (1,14). Celelalte localități o rată de sub 1 la 1.000 de locuitori. Cu o rată de 0 la 1.000 de locuitori în 14 zile sunt, în ordine alfabetică, Ardusat, Ariniș, Băsești, Boiu Mare, Cernești, Groșii Țibleșului, Leordina, Oarța de Jos, Remeți, Rona de Sus, Săcălășeni, Săcel și Valea Chioarului.

C.Ț.

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


1 Comentariu în această postare

  1. Nu stim dacă „se incepe școala”!!!
    Școala începe, NU „se începe”!!!!!!!! Limbaj de Ponorâta/DirectMM/DetectivulPensat/etc….

    Răspunde

Lasă un comentariu