Share
În prima zi a Postului: Slujba Canonului cel Mare la Catedrala Episcopală din Baia Mare (FOTO)

În prima zi a Postului: Slujba Canonului cel Mare la Catedrala Episcopală din Baia Mare (FOTO)

Luni, 15 martie, de la ora 17,00, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, prima parte din slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul împreună cu slujitorii Catedralei.

Soborul a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Pr. Florin Hoban, inspector şcolar pentru Religie, Pr. Adrian Morar, Pr. Drd. Claudiu Ciascai, duhovnicul Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Pr. Florin Bălan şi Pr. Ionuţ Pleş.

Răspunsurile la strană au fost date de cântăreţii şi diaconii Catedralei, la una din strane, şi de o parte a membrilor Grupului psaltic „Theologos” și elevi seminariști din cadrul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” conduși de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, la cealaltă strană.

Tradiţia citirii Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul este veche de câteva zeci de ani în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, fiind adusă la Mănăstirea Rohia de călugării basarabeni înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, în 1930, iar de atunci s-a cântat mereu la Mănăstirea Rohia, sub grija deosebită a Înaltpreasfinţitului Părinte Justinian, iar pe urmă, prin strădania Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, în bisericile de mir din Eparhie.

Aceasta face ca el să fie ascultat, înțeles și iubit de credincioşii din Maramureş şi Sătmar dar şi din celelalte părţi.
​La finalul slujbei, Preasfinţitul Părinte Iustin a rostit un cuvânt de învăţătură despre primele zile ale Postului Mare, când se oficiază slujba Canonului cel Mare şi despre aceste rugăciuni de pocăinţă ale Sfântului Andrei Criteanul.

„A început urcuşul nostru duhovnicsc prin slujba care debutează în prima săptămână a Postului Mare, prin slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, Arhiepiscopul Cretei. Ea se săvârşeşte în patru seri, în patru stări, luni seara, marţi seara, miercuri seara şi joi seara. Primele două zile din Post sunt aliturgice, adică nu este Sfânta Liturghie, pentru că este o pregătire pentru lucrarea cea duhovnicească a Postului cel Mare, inclusiv pentru preoţi. Apoi sunt Sfintele Liturghii ale Darurilor mai înainte Sfinţite, care, alături de Canonul cel Mare, sunt două capodopere ale Ortodoxiei universale. Nu le are nicio Biserică şi nu le mai săvârşeşte. Biserica Ortodoxă le-a păstrat şi le păstrează, le-a adus în mileniul III şi sperăm că lumea va exista şi în mileniile IV şi V şi le va duce mai departe”.

„În slujba Canonului cel Mare, Sfântul Andrei Criteanul a aşezat lucruri care ne sunt foarte folositoare. Şi anume, a adus istoria biblică de la început în vremea noastră. Tot ce ştim din Biblie este aşezat în Canonul cel Mare şi ne sunt arătate faptele bune ale drepţilor din istoria omenirii, consemnate în Sfânta Scriptură, dar şi faptele de păcătuire ale unor oameni care au căzut şi care s-au îndreptat între timp şi au fost iertate prin căinţă, prin post, prin rugăciune, prin umilinţă multă, prin stăruinţă”, a concluzionat ierarhul, informează Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu