Înfrângere pentru Știința Explorări în ultimul meci oficial din acest an - 7 ore în urmă
Despre adversara României din barajul pentru CM 2026 – o radiografie în cifre - 8 ore în urmă
„O jucărie pentru o bucurie”, un demers al CS Minaur - 9 ore în urmă
Remiză acasă pentru CSM Sighet cu prima clasată - 9 ore în urmă
Ultima noapte a lui Nichita Stănescu - 10 ore în urmă
Victorie fără dureri de cap pentru CS Minaur cu „lanterna roșie” - 11 ore în urmă
Festivalul „Cum e datina străbună”, la Sighetu Marmației - 11 ore în urmă
Concurs de Kendama pentru tineri, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare - 13 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Preocupările vieții ca motive care ne îndepărtează de chemarea lui Dumnezeu - 13 ore în urmă
Tinerii de la Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” Târgu Lăpuș au avut parte de o experiență interactivă la Primăria Municipiului Baia Mare - 13 ore în urmă
Ilie Ilaşcu, o viață dedicată identității naționale și libertății
Ilie Ilașcu, născut la 30 iulie 1952, în satul Taxobeni din raionul Fălești, și-a legat întreaga existență de idealul libertății naționale. Crescut în fosta RSS Moldovenească, a urmat studii economice la Universitatea Agrară, dar adevărata sa vocație s-a manifestat în spațiul civic și politic. La sfârșitul anilor ’80, într-o perioadă de profundă efervescență socială, s-a numărat printre inițiatorii Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, contribuind la renașterea conștiinței românești în regiune.
Între 1989 și 1992 a condus Filiala Tiraspol a Frontului Popular, devenind una dintre figurile centrale ale rezistenței democratice din zona transnistreană. În timpul războiului de pe Nistru, Ilașcu a participat direct la apărarea teritoriului, coordonând unități speciale ale Ministerului Securității Naționale din Republica Moldova, o perioadă în care curajul său a devenit definitoriu.

La 2 iunie 1992, în plin conflict, el și membrii cunoscutului „Grup Ilașcu” au fost capturați de structurile separatiste sprijinite de forțe ruse, fiind transformați în deținuți politici ai regimului de la Tiraspol. În 1993, o instanță nerecunoscută internațional l-a condamnat la moarte, într-un proces calificat de comunitatea internațională drept profund abuziv. Ilașcu a rămas în detenție până în 2001, când, în urma presiunilor externe și a sesizării instituțiilor europene, a fost eliberat și predat autorităților de la Chișinău și București.
Anul 2004 a marcat o victorie istorică: Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat responsabilitatea Federației Ruse și a Republicii Moldova pentru tratamentele inumane și privarea ilegală de libertate la care a fost supus. Această decizie a consfințit, la scară europeană, abuzurile comise împotriva sa și a colegilor săi de detenție.

De-a lungul carierei, Ilie Ilașcu a fost onorat cu unele dintre cele mai înalte distincții: Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler (acordat în 2001), Ordinul Republicii (2010) și titlul de Cetățean de onoare în zeci de localități din România și Republica Moldova. A primit aceste recunoașteri nu doar ca om politic, ci ca simbol al unei rezistențe neînfricate.
În plan politic, Ilașcu a activat atât în Parlamentul Republicii Moldova, unde a fost deputat în două legislaturi, cât și în Senatul României, între 2000 și 2008. A făcut parte din comisii parlamentare esențiale, sănătate, apărare, drepturile omului și ordine publică, și a reprezentat România în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, unde experiența sa directă în materie de drepturi civile i-a conferit o autoritate morală autentică.

Pentru generațiile care l-au cunoscut sau care i-au studiat destinul, Ilie Ilașcu rămâne un nume cu greutate. Este amintit ca un om care a rezistat presiunii brutale a unui regim opresiv, ca un patriot care a pus libertatea mai presus de sine și ca un lider care a apărat ideea de unitate națională în cele mai dificile momente.
Familia, prietenii și comunitățile de pe ambele maluri ale Prutului îl plâng astăzi, dar îi păstrează vie memoria: aceea a unui om care a avut puterea de a se ridica împotriva nedreptății și de a transforma suferința în exemplu. În urma lui rămâne o moștenire de demnitate și sacrificiu, care va continua să inspire multă vreme de acum înainte.
Vasile Petrovan
















