Echipa EXOROS a Colegiului Tehnic „George Barițiu” Baia Mare a obținut locul II la competiția Meet the Techs 2026 - 12 minute în urmă
Opt ATV-uri noi pentru supravegherea frontierei montane au ajuns la ITPF Sighetu Marmației - 15 minute în urmă
Cum a reușit Guvernul să piardă peste 140 de milioane de euro dintr-o taxă de 25 de lei - 31 minute în urmă
Peste 650 de sancțiuni, într-o săptămână, pentru șoferii care au depășit viteza legală - 47 minute în urmă
Victorie la scor de set de tenis pentru CS Minaur în al doilea amical al anului - 2 ore în urmă
Vișeu de Sus, repere istorice și atestări documentare - 3 ore în urmă
Știința Explorări, la al 12-lea eșec din campionat - 3 ore în urmă
Spaimă și multe întrebări pe Aeroportul Internațional Maramureș - 5 ore în urmă
Performanțe remarcabile pentru sportivii Academiei de Șah Maramureș la Campionatul Național Școlar „Elisabeta Polihroniade” - 5 ore în urmă
Echipa de robotică sigheteană Tech-X a strălucit la „Meet The Techs” Satu Mare: strategie, pasiune și rezultate remarcabile - 5 ore în urmă
Florica Zoicaș, „creatoarea” celei mai frumoase grădini din Baia Mare; Aduce zâmbete trecătorilor în fiecare sezon
Dacă ați trecut în această perioadă pe strada Cuza Vodă din Baia Mare e imposibil să nu fi observat gradina împodobită de la parterul unui bloc. E o pată de culoare, majoritatea decorațiunilor fiind realizate manual.
Nu o fi ea perfectă, însă cu siguranță a adus multe zâmbete și admirație trecătorilor.


Grădina nu a fost împodobită doar cu ocazia sărbătorilor, ci decorațiunile se schimbă în fiecare anotimp. Flori colorate și înmiresmate se regăsesc în ea în sezonul cald, iar de Crăciun decorațiunile sunt altele an de an. Cea care se ocupă de ea este Florica Zoicaș (75 de ani).

Doamna Florica este o persoană caldă, deschisă, iubitoare de frumos și lucru manual. Nu doar grădina și-o împodobește, ci și scara blocului și întreg apartamentul. Vecinii și toți cei care o cunosc o apreciază.
„Mă ocup de grădina asta de când m-am mutat aici, din ’75. Decorațiunile pe care le-am pus acum, de sărbători, toate sunt făcute de mine. Anul trecut am avut altceva, iar pentru la anul deja m-am gândit ce o să confecționez.
Mi-a plăcut mereu să scot strada asta cumva în evidență. Pe aici merge lumea către spital și să fie așa o intrare frumoasă.
De-a lungul timpului eu am croșetat tot felul, am țesut, am făcut poșete, gentuțe, păpuși. Mi-a plăcut artizanatul dintotdeauna”, declară băimăreanca.
Este talentată și la scris, astfel că a compus până acum versuri pentru aproape 30 de pricesne. Din păcate, acestea nu au ajuns încă în posesia niciunui interpret, întrucât, spune ea, nu este cunoscută. Dar și-ar dori să fie puse pe note și cântate.
Munca sa de-a lungul anilor în grădină nu a rămas nerăsplătită. Anul trecut, doamna Florica a câștigat locul I în cadrul celei de-a III-a ediții a concursului „AMU înflorește Baia Mare!”.
O felicităm și îi dorim multă sănătate, să poată bucura cât mai mult timp trecătorii cu gradina sa!
Lavinia-Codruța HERMAN
Foto deschidere: Asociația AMU















