Prognoza meteo Maramureș, marți 3 februarie 2026 - 6 minute în urmă
A fost hramul de iarnă al Mănăstirii Moisei - 1 oră în urmă
„Vino și vezi”, la Colonia Pictorilor - 2 ore în urmă
Maia Sandu a fost nominalizată pentru Premiul Nobel pentru Pace 2026 - 2 ore în urmă
CS Minaur încearcă să-și întărească apărarea cu un fundaș de 18 ani - 3 ore în urmă
Hollósy Simon (1857–1918), părintele fondator al Școlii băimărene de pictură - 4 ore în urmă
Trei nominalizări pentru “Tricolorul lunii ianuarie” - 4 ore în urmă
„Easy Step Aerobic”: ateliere de aerobic pentru copii la Centrul Cultural START din Târgu Lăpuș - 4 ore în urmă
Proiectul „Fast Heroes”: prima activitate a reunit școlarii de la Liceul Tehnologic „Traian Vuia” Tăuții Măgherăuș la Biblioteca Orășenească Tăuții Măgherăuș - 5 ore în urmă
Calendarul colectării deșeurilor textile în Baia Mare - 6 ore în urmă
Ediția 13 anul 2022: În județul Maramureș e bine în prezent la recensământul populației! Cam 45% din total estimat a ales autorecenzarea! Iată clar statistica!
Ediția 13 anul 2022: În județul Maramureș e bine în prezent la recensământul populației! Cam 45% din total estimat a ales autorecenzarea! Iată clar statistica!
Știm cu toții că în 14 martie a început în țara noastră recensământul populației și locuințelor, ediția a 13-a, anul 2022, prima care este în totalitate informatizată, așa cum arată autoritățile.
Recensământul Populației şi Locuințelor se realizează o dată la zece ani, fiind o cercetare amplă, de interes național care prezintă o importanță extrem de mare. Toate instituțiile locale, județene sau centrale vor utiliza aceste date pentru fundamentarea deciziilor privind dezvoltarea economică şi socială sau pentru a elabora strategii de dezvoltare. Momentul de referință al Recensământului Populației şi Locuințelor 2021 este ora 00:00, din data de 1 decembrie 2021.
Metodele de colectare a datelor sunt:
✔Autorecenzarea (14 martie 2022 – 15 mai 2022, prelungire 27 mai 2022) – populația va avea posibilitatea de a completa chestionarul individual, online, accesând un link dedicat recensământului.
✔Autorecenzarea asistată (14 martie 2022 – 15 mai 2022, prelungire 27 mai 2022) – se realizează cu sprijinul unui recenzor, în spațiile special amenajate din cadrul primăriilor din fiecare unitate administrativ – teritorială.
✔Interviul față în față (27 mai 2022 – 17 iulie 2022) – colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri față în față (cu ajutorul tabletelor).
În Maramureș pentru faza de autorecenzare avem 173 recenzori în tot județul. Validarea chestionarului poate dura până la 7 zile în cazul autorecenzării. Ziua liberă se acordă indiferent de metoda aleasă: autorecenzare acasă sau cu ajutorul recenzorilor pentru autorecenzare asistată, mai arată autoritățile maramureșene.
Am dorit să vedem care este situația în prezent, acum că mai sunt două săptămâni până când se încheie prima fază a procesului, adică autorecenzarea. Iar cifrele arată că stăm foarte bine. Cel puțin până acum.
„Stăm chiar foarte bine! În 7-9 mai ne-am atins targetul pe care ni l-am impus, acela de a avea 35% din populația estimată autorecenzată. În 13-14 mai aveam așadar ținta dorită, încă de dinainte de a se anunța prelungirea perioadei pentru autorecenzare până în data de 27 mai 2022 inclusiv. Așadar în cee 63 zile, din 14 martie până în 15 mai inclusiv, s-au completat 24.661 chestionare, ceea ce reprezintă 45,4% din totalul populației estimate. Cu toate că ținta noastră s-a atins, ne aflăm sub media națională. În județul Maramureș, avem procentul de 57,8% în mediul urban și de 42,2% în mediul rural. În ceea ce privește metoda de autorecenzare, 67% au fost asistați și 33% pe fond propriu. Cele mai bune locuri în ceea ce privește unitățile administrativ-teritoriale sunt Rona de Sus (99,45%), Suciu de Sus (78,05%) și Oarța de Jos (70,27%), iar la polul opus se află Petrova (19,33%), Băița de sub Codru (16,32%), Călinești (11,77%). Referitor la municipii, reședința de județ Baia Mare are un grad de completare de 50,80%, peste media județeană, în timp ce Sighetu Marmației, de 39,71%, așadar sub media județeană. Ca și date statistice, cele mai puține chestionare s-au completat în această perioadă în Ajunul de Paști, 23 aprilie, doar 478, iar cele mai multe în data de 11 mai, 9.646 chestionare. Asta în condițiile în care media chestionarelor completate în această perioadă este de 3.248 pe zi. Noi sfătuim populația să profite de această perioadă în care autorecenzarea s-a prelungit în țara noastră”, arată pentru DirectMM.ro Marius Pop, directorul adjunct al Direcției Județene de Statistică Maramureș.
C.Ț.















