Share
„Din suflet de creștin”: Cine sunt artiștii care vor cânta în cadrul Concertului de pricesne de la Catedrala Episcopală din Baia Mare

„Din suflet de creștin”: Cine sunt artiștii care vor cânta în cadrul Concertului de pricesne de la Catedrala Episcopală din Baia Mare

Maramureșenii sunt invitați duminică, 5 aprilie, de la ora 16:00, la un moment de liniște și înălțare sufletească, organizat la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, cu prilejul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim.

Concertul de Pricesne și Muzică Religioasă „Din suflet de creștin”, ediția a XIX-a, este organizat de Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”. Ediția din acest an are o semnificație aparte, fiind dedicată Anului Omagial al pastorației familiei creștine și Anului Comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame), evidențiind rolul Bisericii ca o adevărată familie extinsă pentru fiecare creștin.

Pe scenă vor urca artiști cunoscuți ai muzicii religioase și tradiționale: Maria, Mihaela și Mihai Nemeș, Andreea Ghițiu, Rafila Barbos, Gabriela Ardusătan, Oana și Ion Font, Silvia Timiș, Voichița Nemeș Andreica și grupul „Datina”, Ioana Pricop, Ionuț Uivaroși, Aida Lihet, Aurelian Filip, Iulia Vlad, Horitoarele din Posta și Săpâia, precum și Grupul Psaltic „Theologos”.

Foto: Andrei Bota


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu