Elena Ștefan este o lăpușancă iubitoare de frumos și foarte pricepută. De mică face zgărzi înnodate. Fiecare zgărdan pe care l-a realizat are o poveste, este o piesă care vine în completarea veșmintelor. Modelele nu erau alese la întâmplare, sursa de inspirație fiind cămașa, zadiile sau diverse obiecte.
Maria Mirela Poduț din cadrul Centrului Culturii Tradiționale Maramureș a poposit pentru câteva ore la Lăpuș și împărtășește și cu noi ce a zis maramureșeanca cea harnică.
„Demult tătă lumea știa face. Dar era greu să faci rost de mărjele. Le luai la schimb pă cârpe. La o deca de cârpe, primeai o linguriță de mărgele. Cârpele erau bucăți de material, cum să sfârticau poalele, cămeșile. Am multe zgărdane cu mărgele de atunci. Purtau fetele la grumaz și feciorii la clopuri. Zgărdanele mai mândre, mai late, le purtau fetele la joc și când erau mirese. În zî de lucru, le foloseau pe cele mai înguste. În satu nost, pă lângă clopuri se poartă zgardă „cu păsări”. Așa am știut noi din veci, rar cine face alt fel de zgardă la clop. Când mere la joc, fiecare fată avea zgărdan cu model, fie că i-o rămas de la bunica, ori de la mamă. Când erau mirese, să năcăjau să-și facă una nouă. Apoi aflau pă la bătrâni un model mai vechi, să fie unic și aibă zgardă mândră. Cele mai vechi modele din satu nost îs: coada rândunicii, măieran, „cu optari”, „rujă și crac”, optari cu mărgele înșirate, „pui” cu mărjele înșirate, greble, s-uri, roata morii, mălin etc.
Noi le zicem zgărzi. Eu nu am două de-un fel. Nu mă îndemn să le vând. De când am fost pă clasa a IV-a, de la 10 ani tăt lucru de-aieste. Cu mâna e mai fără spori, cu gherghefu faci mai repede. Mie îmi plac aieste înnodate că nu-i așă țapână, îi mai moale, e mai plăcută când o porți”, povestește Elena Ștefan.
Foto: Marius Marian
Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.
1 Comentariu în această postare
Liliana
Sunt frumoase tare,a-si vrea sa pot sa mi fac,se poate avea un video cum se fac?multumesc