Puţină lume ştie că în Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din București e prezent și Maramureșul. Acesta găzduiește o biserică veche de 300 de ani, precum și două gospodării.
Zilele trecute, Constantin Ioan Lazu, inițiatorul proiectului „Maramureşu’ Meu”, a vizitat acest muzeu, iar la final a scris câteva impresii.
„Oriunde călătoresc în țara noastră, caut “urme” ale culturii tradiționale maramureșene. Uneori găsesc biserici de lemn, alteori case vechi de lemn ce au fost relocate. De cele mai multe ori găsesc însă troițe de lemn sculptate de meșteri din Maramureș. Mai rar întâlnesc în drumurile mele și porți maramureșene.
În București am găsit un întreg colț de Maramureș în Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”. Târgul de mărțișoare din această perioadă l-a făcut să fie viu.
Atracția muzeului în aer liber o constituie biserica veche de lemn maramureșeană din Dragomirești. A fost mutată din Maramureș în capitală în anul 1936. A fost construită în anul 1722. Cea anterioară fusese arsă de tătari în ultima lor invazie din Maramureș din anul 1717.
În biserică se mai păstrează parțial vechea pictură. Pe lângă biserică, muzeul mai găzduiește două gospodării din Maramureșul Istoric, din Ieud și Berbești.
După cum puteți vedea în ultima fotografie, dranița de pe biserică este putrezită. Nu înțeleg cum de nu se găsesc bani pentru un așa obiect de patrimoniu. În Maramureș nu mai vezi așa ceva de mulți ani.
Vizitarea Muzeului constituie o călătorie în timp prin întreaga Românie. Poate că dacă gospodăriile ar fi fost grupate pe regiuni, înțelegerea diferitelor stilurilor de viață ar fi fost mai ușoară. În același timp, contrastul puternic dat de o casă din Dobrogea așezată lăngă una din Transilvania, evidențiază cât de variată, cât de bogată cultural este această țară”, precizează Constantin Ioan Lazu.
L.C.H.
Citește și
Biserica de lemn din Dragomirești, aflată la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din București, împlinește anul acesta 300 de ani de existență (FOTO)
„Maramureşu’ Meu” – proiectul de suflet al unui maramureșean care locuiește departe de casă; „Nu am plecat niciodată din el, cu sufletul sau cu gândul”
