Share
Atenționări meteorologice și hidrologice noi pentru Maramureș

Atenționări meteorologice și hidrologice noi pentru Maramureș

Atenționări meteorologice și hidrologice noi pentru Maramureș

Administrația Națională de Meteorologie și Institutul Național de Hidrologie au actualizat informările pentru intervalul viitor.

Astfel, vom avea parte din nou de atenționări de instabilitate atmosferică, însoțite de pericol de inundații în bazinele hidrografice din țară, inclusiv din Maramureș.

ATENȚIONAREA METEOROLOGICĂ

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 6 iulie, ora 12 – 7 iulie, ora 10

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică

Zone afectate: conform textului și hărții

În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, Moldova, precum și în vestul și nordul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 55…65 km/h), vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat peste 40 l/mp.

Notă: Fenomene specifice instabilității atmosferice vor fi vineri în majoritatea zonelor, iar pe parcursul zilei de sâmbătă, aria acestora se va restrânge către regiunile sudice.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 6 iulie, ora 14 – 7 iulie, ora 2

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată
Zone afectate: conform textului și hărții

În zona de munte, sudul Banatului, nordul Crișanei, Maramureș, vestul și estul Transilvaniei, centrul Moldovei, precum și în vestul Olteniei vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină de medii dimensiuni, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat peste 50…70 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie arată că va actualiza prezentul mesaj.

ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ

FENOMENELE VIZATE:

Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APARARE.

BAZINELE HIDROGRAFICE AFECTATE:

Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Crişul Repede, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui, Desnăţui, Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut.

MOMENTUL PRODUCERII FENOMENELOR VIZATE:

Data: 05.07.2023 ora 12:00 – 06.07.2023 ora 24:00

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APARARE, după cum urmează:

COD GALBEN

În intervalul 05.07.2023 ora 12:00 – 06.07.2023 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Crişul Repede – bazin amonte S.H. Ciucea (judeţul Cluj), Crişul Alb – bazin amonte S.H. Gurahonţ şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gurahonţ (judeţele: Hunedoara şi Arad), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Glodeni (judeţele: Harghita, Mureş, Alba, Braşov, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega – bazin amonte S.H. Balinţ şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Balinţ – amonte S.H. Remetea (judeţul Timiş), Timiş – bazin amonte S.H. Caransebeş şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Caransebeş (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Cerna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Caraş Severin), Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui (judeţele: Dolj, Mehedinţi şi Caraş Severin), Desnăţui (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Jiu – bazin amonte S.H. Sadu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Podari (judeţele: Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Olt – bazin amonte S.H. Micfalău şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Micfalău – amonte Ac. Ioneşti (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vălcea şi Argeş), Olteţ – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj, Vălcea, Dolj şi Olt), Argeş – bazin superior, Dâmboviţa – bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin amonte Ac. Pucioasa şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Pucioasa – amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Prahova – bazin amonte S.H. Prahova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Prahova (judeţele: Prahova şi Ialomiţa), Buzău – bazin amonte S.H. Nehoiu (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Putna – bazin amonte S.H. Colacu (judeţul Vrancea), Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi).

COD PORTOCALIU

În intervalul 05.07.2023 ora 14:00 – 06.07.2023 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Alb – bazin amonte S.H. Vaţa de Jos şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos – amonte S.H. Gurahonţ (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş – bazin amonte S.H. Câmpeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Câmpeni (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Arieş – amonte confluenţă cu râul Târnava (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava – amonte S.H. Săvârşin (judeţele: Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega – bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Chizatău (judeţul Timiş), Timiş – bazin amonte S.H. Teregova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Teregova – amonte S.H. Lugoj, Pogăniş – bazin amonte Ac. Cadar Duboz (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Caraş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Nera – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Caraş Severin), Jiu – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari, Gilort – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Gorj), Motru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Mehedinţi), Râul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Covasna şi Braşov), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Şercaia – amonte Ac. Ioneşti (judeţele: Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Olteţ – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj, Vălcea, Dolj şi Olt), Ialomiţa – bazin amonte Ac. Pucioasa şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Pucioasa – amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Prahova – bazin amonte S.H. Prahova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Prahova (judeţele: Prahova şi Ialomiţa), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Putna – bazin amonte S.H. Colacu (judeţul Vrancea).

Avertizarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Cluj, Alba, Hunedoara, Caraş Severin, Gorj, Vâlcea, Dâmboviţa, Prahova şi Suceava.

Specialiștii menționează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenții de grad inferior ai râurilor marcate în atenționarea de față.

În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.

C.Ț.

C.Ț.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu