Bumbac organic: ce înseamnă eticheta pentru hainele tale - 6 ore în urmă
Dacii din Maramureș au ajuns în Polonia. Omnis Barbaria, la Festivalul Culturii Preistorice și Antice - 8 ore în urmă
„Caii Maramureșului” – o pasiune moștenită și o tradiție dusă mai departe. Povestea lui Ionuț Tămaș, tânărul din Sârbi care oferă frumusețe evenimentelor - 9 ore în urmă
Grinzile noului pod de pe Bulevardul Unirii ajung la Baia Mare. Macaraua de peste 300 de tone este pregătită pentru montaj - 9 ore în urmă
Victoria Petrenciuc și Patricia Moldovan reprezintă Maramureșul la Festivalul-concurs național „Pe deal la Teleormănel” - 11 ore în urmă
Preselecție la fotbal în Maramureș: ASSG Băița de sub Codru își mărește echipa! - 11 ore în urmă
Pistele de biciclete împart opiniile în Baia Mare. Două perspective asupra aceleiași schimbări - 12 ore în urmă
Maramureșenii de pretutindeni se întâlnesc la Baia Mare. Prima Convenție Maramureșeană pune în discuție viitorul județului - 12 ore în urmă
Spectacol umoristic și muzical: Radu Pietreanu urcă pe scenă în Baia Mare - 12 ore în urmă
Copiii din centrele sociale din Sighetu Marmației, informați privind prevenirea bullying-ului și cyberbullying-ului - 12 ore în urmă
Artista Diana Topan va preda canto popular la Recreart Baia Mare. Copiii pasionați de folclor sunt invitați să se înscrie!
Pasiunea pentru muzică, experiența acumulată în ani de studiu și activitate artistică o aduc pe Diana Topan în fața unei noi provocări. Absolventă a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, tânăra artistă se alătură, din această toamnă, echipei școlii de muzică Recreart Baia Mare (coordonată de profesorul și compozitorul Călin Ionce), unde va preda cursuri de canto popular.
Copiii pasionați de folclor sunt invitați să se înscrie la cursuri și să își dezvolte talentul.
„Dragi prieteni, din toamnă voi începe cursurile în calitate de profesor de canto popular la Recreart Baia Mare. E o mare bucurie și onoare pentru mine.
Vă invit cu drag să vă înscrieți la cursuri!”, transmite Diana.
Diana Topan este absolventă a Academiei Naționale de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, specializarea Muzicologie, iar în prezent urmează studiile de licență ale Facultății de Litere din Baia Mare – specializarea Etnologie și cele de masterat la Academia Națională de Muzică din Cluj. A absolvit Liceul de Arte din Baia Mare, dar şi Școala Populară de Artă “Liviu Borlan”.
De-a lungul timpului, Diana a participat la diverse spectacole pe plan național și internațional, fiind solist colaborator cu ansambluri folclorice din România, dar și cu secția “Revistă” a Teatrului Municipal din Baia Mare.
Laureată a numeroase concursuri și festivaluri de prestigiu din țară și străinătate, Diana dorește să împărtășească experiența sa, dar și cunoștințele acumulate până acum, transmit reprezentanții Recreart Music School.
Mult succes tinerei profesoare, precum și tuturor viitorilor cursanți! Să fie un nou început plin de bucurii, reușite și cât mai multe momente frumoase pe drumul muzicii!
Lavinia-Codruța HERMAN














