Share
Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” duce folclorul autentic la Bistrița, într-un spectacol aniversar cu Fuego

Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” duce folclorul autentic la Bistrița, într-un spectacol aniversar cu Fuego

Muzica și tradițiile românești vor fi în centrul unui eveniment aniversar găzduit Restaurant Giulia din Bistrița, în 22 septembrie. Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” (manager Iuliana Maria Dragoș) pregătește „Drag de Bistrița, drag de România noastră!”, un spectacol dedicat împlinirii vârstei de 50 de ani de către îndrăgitul artist Paul Surugiu – Fuego.

Se anunță o întâlnire de suflet pentru iubitorii folclorului autentic, reunind muzica tradițională, dansul și vocile unor artiști consacrați ai scenei românești.

Spectacolul va beneficia de acompaniamentul orchestrei Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”, condusă de dirijorul Eduard Albina, în timp ce dansatorii ansamblului, alături de asistenții coregrafi Lavinia Pasca și Daniel Bota, vor completa momentele artistice.

Pe scenă vor urca, alături de Fuego, invitați de seamă precum Angela Buciu și Matilda Pascal Cojocărița, dar și artiștii Andreea Ghițiu, Ioana Pricop și Gabriela Ardusătan.

Concertul își propune să fie o celebrare a identității românești, a tradițiilor și a cântecului popular, într-o seară dedicată publicului din Bistrița și tuturor celor care iubesc folclorul autentic.

În ceea ce privește accesul, copiii cu vârsta de până la 6 ani beneficiază de intrare gratuită, fără loc. Copiii cu vârsta de 14 ani pot participa neînsoțiți de părinți.

Preț bilet: 100 lei. Bilete online pe iabilet.ro sau fizic de la sediul Ansamblului Național „Transilvania” (Bd. Traian, nr. 8, Baia Mare) și Restaurant Giulia.

Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu