Share
Programul Anghel Saligny sub presiune: bani puțini, proiecte multe și date neclare

Programul Anghel Saligny sub presiune: bani puțini, proiecte multe și date neclare

Programul „Anghel Saligny”, una dintre principalele surse de finanțare pentru infrastructura locală, a revenit în centrul atenției odată cu anunțul guvernului condus de Ilie Bolojan privind tăieri masive de buget. Premierul a declarat la finalul lunii iulie că fondurile s-au epuizat și că doar o treime dintre proiectele aprobate vor mai primi finanțare, urmând să fie prioritizate în funcție de stadiul implementării.

Decizia a provocat nemulțumiri puternice, în special din partea liderilor PSD, care au avertizat că programul reprezintă o „linie roșie” pentru participarea lor la guvernare. În spatele tensiunilor politice stă însă o realitate veche în administrația românească: proiecte aprobate din rațiuni politice, fără o acoperire bugetară reală, cu riscul ca multe dintre ele să nu fie finalizate sau să se degradeze înainte de a fi utilizate, informează Expert Forum.

Situația programului este complicată și de lipsa unor date clare privind stadiul fizic și financiar al lucrărilor. În multe cazuri, ceea ce declară beneficiarii nu se potrivește cu nivelul de decontare. Există proiecte raportate ca fiind realizate doar în proporție de 5-6%, dar pentru care sumele au fost deja decontate integral.

În plus, informațiile publice nu sunt unitare: numele firmelor apar scrise diferit, iar în multe cazuri lipsește CUI-ul. Din 3.439 de proiecte cu proiectant, doar 2.739 au și CUI-ul completat.

Valoarea totală a proiectelor aprobate prin Anghel Saligny este de 53 miliarde de lei, din care au fost contractate 45,8 miliarde. Până la 30 iunie 2025, s-au decontat 19,5 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 43% din valoarea totală contractată.

  • Numărul total de proiecte aprobate: 4.945 (nemodificat față de ultima raportare)
  • Contracte semnate: 4.090
  • Proiecte finalizate și recepționate: 187 (aproximativ 4% din total), dintre care 128 finalizate în 2024. Cele mai multe, câte patru, în Vălenii de Munte (PH) și Petroșani (HD).

La nivel național, cea mai bună absorbție raportată la suma contractată se înregistrează în județele Argeș (61%), Iași (59%), Galați (56%), Giurgiu, Vâlcea și Botoșani (55%). La polul opus, printre județele cu absorbție redusă se află Tulcea (29%), Caraș-Severin (27%), Brașov (25%), Covasna (24%) și București (11%).

În total, 319 beneficiari au înregistrat deconturi de 100% pentru toate proiectele contractate.
Din cele 45 de miliarde contractate:

  • 28 miliarde au fost direcționate spre infrastructura rutieră (drumuri, poduri)
  • Aproximativ 17 miliarde către rețele de apă și canalizare

Gradul de decontare:

  • Drumuri: 49% din suma alocată
  • Canalizare: 37%
  • Apă și canalizare: aproximativ o treime din suma alocată

Județul Maramureș are 101 proiecte finanțate prin Anghel Saligny, cu o sumă totală alocată prin ordin de 1.274.552.973 lei. Din aceasta, s-au contractat 1.180.833.872 lei și s-au decontat 523.706.261 lei.

În condițiile în care banii nu acoperă toate proiectele aprobate, iar informațiile privind stadiul lor sunt neclare, soarta multor investiții depinde de criteriile de prioritizare pe care le va aplica guvernul. Pentru comunitățile locale, miza este enormă: drumuri, poduri și rețele de utilități care ar putea rămâne blocate între promisiuni politice și realitatea bugetară.

Sursa Foto: Arhiva Direct MM

Vasile Petrovan


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu