29 august: Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, zi de post și rugăciune - 16 minute în urmă
Prognoza meteo Maramueș, sâmbătă 29 august 2026 - 56 de minute în urmă
Donald Trump schimbă geografia Americii. După Lacul Ontario, vorbește despre Atlantic și Pacific - 12 ore în urmă
Baia Mare a pus în folosinţă 11,6 kilometri de piste pentru biciclete - 14 ore în urmă
15 ani de la ultima misiune a căpitanului Adrian Marchiș. Pompierii maramureșeni nu l-au uitat - 15 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Poți cunoaște un om 20 de ani și să-l întâlnești cu adevărat într-o singură zi - 16 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Scurtă meditație la sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul - 16 ore în urmă
Cristian Chivu, printre cei mai buni antrenori ai Italiei. Românul ajunge la marea gală de la Scala din Milano - 16 ore în urmă
Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației ajunge la cea de-a 53-a ediție - 16 ore în urmă
Tenismena Sara Nicole Sitar, aproape de un titlu ITF J100 la doar 14 ani - 16 ore în urmă
Guvernul propune ca autoritățile locale să hotărască singuri dacă permit sau nu săli de jocuri și cazinouri
Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește o schimbare importantă în modul în care sunt reglementate jocurile de noroc. Potrivit anunțului făcut după ședința de Guvern, primăriile vor avea dreptul să decidă direct dacă permit sau nu funcționarea sălilor de jocuri și a cazinourilor pe raza localității.
Până acum, autorizațiile erau emise la nivel central, prin Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. În noul sistem, după expirarea licenței naționale, operatorii vor trebui să obțină anual o aprobare și de la primărie și să plătească o taxă locală. Cu alte cuvinte, fiecare comunitate va putea spune clar dacă acceptă sau nu astfel de activități și în ce zone.
Executivul susține că măsura face parte dintr-un pachet mai larg de descentralizare, prin care mai multe decizii sunt mutate din birourile de la București către administrațiile locale. Ideea este simplă: primarii și consiliile locale cunosc mai bine realitatea din teren precum cartierele aglomerate, zonele rezidențiale, apropierea de școli sau biserici, și pot stabili reguli adaptate fiecărei localități.
În Maramureș, discuția nu este una teoretică. În municipiul Baia Mare și în alte orașe din județ funcționează în prezent zeci de agenții de pariuri și săli cu aparate tip slot-machine. La nivel național, datele publice arată că în România există peste 10.000 de locații cu jocuri de noroc și sute de mii de aparate autorizate. Specialiștii în sănătate publică atrag atenția că numărul persoanelor afectate de dependența de jocuri este în creștere, iar fenomenul are impact direct asupra familiilor și bugetelor locale.
În ultimii ani, mai multe primării din țară au încercat să limiteze amplasarea sălilor de jocuri în apropierea școlilor sau în zone centrale intens circulate, invocând probleme sociale și de ordine publică. Noua reglementare ar face acest lucru mai ușor, oferind autorităților locale instrumente legale clare.
Pentru Maramureș, schimbarea ar însemna că fiecare oraș sau comună va putea decide propriile reguli: unele administrații ar putea impu ne restricții suplimentare, altele ar putea vedea în aceste activități o sursă de venit la bugetul local. Taxele plătite anual la primărie ar rămâne în comunitate și ar putea fi folosite pentru investiții sau servicii publice.
Guvernul prezintă măsura ca pe un pas spre o autonomie locală mai mare și o reducere a birocrației. Rămâne de văzut cum vor reacționa administrațiile din Maramureș și dacă vor alege să înăsprească regulile sau să mențină actualul nivel al activităților de jocuri de noroc.
Vasile Petrovan






